Pakistanul, suspectat de sprijin pentru miliţiile Taliban

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Pakistanul, suspectat de sprijin pentru miliţiile Taliban

Externe 02 Februarie 2012 / 00:00 325 accesări

Un raport al NATO, dezvăluit ieri de presa britanică, arată că serviciile de informaţii pakistaneze susţin în secret miliţiile Taliban afgane, care consideră victoria lor inevitabilă după plecarea militarilor occidentali. „Raportul despre starea miliţiilor Taliban”, la care au avut acces BBC şi cotidianul „The Times”, a fost redactat pe baza informaţiilor obţinute de la insurgenţi şi predate comandanţilor NATO în Afganistan luna trecută. Documentul este rezultatul a 27.000 de interogatorii desfăşurate cu peste 4.000 de deţinuţi afgani şi membri ai al-Qaida, precum şi combatanţi şi civili străini. Guvernul pakistanez a respins concluziile acestui raport, afirmând că „informaţiile sunt superficiale şi nedemne de a fi comentate”. „Totul este superficial, pentru a vorbi cu moderaţie. Noi ducem o politică de neinterferenţă în Afganistan şi aşteptăm de la alte ţări să adere strict la acest principiu”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului pakistanez al Afacerilor Externe, Abdul Basit. La rândul său, ministrul pakistanez al Afacerilor Externe a declarat că ţara sa nu are niciun interes secret în Afganistan, replică dată unui raport secret NATO pe tema legăturilor dintre Islamabad şi combatanţii Taliban afgani.

Pakistanul are însă probleme în a convinge că nu ajută miliţiile Taliban şi că nu îi găzduieşte pe liderii acestora. Amiralul Mike Mullen a explicat apropierea Pakistanului de miliţiile Taliban vorbind despre infiltrarea dreptei religioase în armata pakistaneză. Raportul vobeşte şi despre susţinerea de care se bucură în continuare combatanţii Taliban în rândul populaţiei afgane şi subliniază că influenţa al-Qaida scade, dar cea a Talibanilor creşte.

SUA nu au avut negocieri cu reprezentanţii miliţiilor Taliban, a declarat viceambasadorul american la Kabul, James Cunningham, dezminţind informaţiile potrivit cărora SUA ar nergocia cu reprezentanţi ai acestora în Qatar. În ultimele zile, presa internaţională, mai ales britanică, a scris că SUA ar negocia cu miliţiile Taliban în Qatar, în timp ce Afganistanul ar fi dispus să desfăşoare discuţii similare în Arabia Saudită sau Turcia. Presa a scris că miliţiile Taliban au cerut eliberarea combatanţilor lor de la Guantanamo şi Begram, drept condiţie pentru negocieri cu SUA.

Violenţele din Afganistan continuă să facă victime printre membrii forţelor NATO. Un bărbat care poartă uniforma armatei afgane a ucis un soldat al NATO în sudul Afganistanului, a anunţat ISAF la două săptămâni de la moartea a patru militari francezi în condiţii similare. Militarii străini staţionaţi în sudul Afganistanului, bastion al miliţiilor Taliban, sunt în special americani, britanici sau danezi. Pe 20 ianuarie, un militar afgan a deschis focul împotriva formatorilor săi francezi în timp ce aceştia făceau jogging, ucigând patru dintre ei şi rănind alţi 15, dintre care opt grav.

Taguri articol


12