Numeroşi copii şi părinţi au participat la festivitatea deschiderii noului an şcolar 2006-2007 la Palatul Copiilor Constanţa. În domeniul cultural artistic, la Palatul Copiilor Constanţa copiii se pot instrui la Cercurile de pictură, dans popular, dans modern, teatru şcolar, teatru de păpuşi, ceramică, modelaj, muzică uşoară cultură şi civilizaţie română, cultură şi civilizaţie engleză. De asemenea, ei pot opta pentru discipline tehnico-aplicative şi ştiinţifice, electronică radio-TV, informatică, matematică, floricultură, chimie, educaţie rutieră, navomodele şi aeromodele. Pentru pasionaţii de discipline sportive, există cercuri de înot, baschet, fotbal şi şah. “Această instituţie are un rol deosebit în educaţia copiilor noştri. Aici vin, după orele de curs, sau în cadrul orelor opţionale, iar elevii constănţeni pot dobîndi abilităţi în diferite domenii”, a declarat inspectorul general al Inspectoratului Şcolar Constanţa, Narciz Amza care a participat la festivitatea de deschidere. Cei prezenţi au putut asista, în sala de spectacole devenită neîncăpătoare, la un program artistic prezentat de copiii cercurilor cultural artistice. “Este o zi de deschidere a activităţii şi în acelaşi timp o zi de bilanţ şi putem spune că am avut rezultate bune în anul care s-a încheiat. Am fost ajutaţi de Direcţia pentru Tineret şi Sport, Biblioteca Judeţeană, Facultăţile de Teatru şi Educaţie Fizică, ONG-uri şi, bineînţeles, părinţii copiilor”, a declarat membrul Consiliului de Administraţie al Palatului Copiilor Constanţa, Viorica Cociaşu. Ea a mai spus că, în acest an, instituţia a fost acceptată ca unitate şcolară într-un program european derulat împreună cu instituţii similare din Spania, Italia şi Turcia. “Foarte curînd, în luna octombrie, o delegaţie a Palatului va participa, în Spania, la prima reuniune, iar în primăvară vom fi gazde. Vrem să le arătăm partenerilor noştri toate preocupările noastre, dar şi modelul intercultural al Constanţei, al Dobrogei şi toate realizările din ultimii ani”, a declarat Cociaşu. De ieri, toate cercurile şi-au reluat activitatea, iar cei înscrişi au păşit într-un nou an şcolar în domeniile pe care şi le-au ales.