Ieri, militari israelieni au ucis un bărbat care se infiltrase din Fâşia Gaza şi era suspectat că înjunghiase o femeie, într-o localitate situată la frontieră, a anunţat purtătorul de cuvânt al armatei israeliene. Suspectul a refuzat să se supună somaţiilor, în satul israelian Sdei Avraham din apropierea frontierei cu Fâşia Gaza. A fost împuşcat mortal. Militarii israelieni patrulează cu regularitate în zona de frontieră cu Fâşia Gaza, teritoriu palestinian aflat sub controlul mişcării islamiste Hamas.
TEST MILITAR Israelul a anunţat, duminică, testarea cu succes, pentru prima dată, a unui sistem de interceptare a rachetelor balistice, potrivit unui comunicat al Ministerului israelian al Apărării. Prima fază a dezvoltării sistemului David\'s Sling Weapon s-a încheiat cu un test reuşit de interceptare a unei rachete balistice de către o rachetă de tip Stunner. Acest test s-a desfăşurat în sudul Israelului şi a fost condus de compania israeliană Rafael, care se ocupă de cercetări în domeniul armamentului. Potrivit televiziunii publice israeliene, testarea sistemului David\'s Sling a demonstrat că acesta este capabil să intercepteze, în timp real, rachete balistice cu o rază de acţiune de 50 până la 250 de kilometri. Acest sistem este dezvoltat în comun de The Israel Missile Defense Organization şi The U.S. Missile Defense Agency, în cooperare cu companiile israeliene ELTA şi Elbit, pentru radar. Israelul dispune în plus de un sistem Arrow II, conceput pentru neutralizarea rachetelor balistice cu rază lungă de acţiune, în special iraniene şi siriene. Un al treilea sistem pus la punct de Israel, Iron Dome, este capabil să neutralizeze rachetele din Gaza cu rază de acţiune scurtă şi medie. Acesta a fost utilizat cu o rată de reuşită de aproape 85% în timpul recentelor confruntări dintre Israel şi grupările armate palestiniene, în Gaza.
GATA CU POLITICA Actualul ministru israelian al Apărării, fostul premier Ehud Barak, militarul cel mai decorat din ţară, a anunţat ieri că se retrage din viaţa politică, o decizie-surpriză, în plină campanie electorală. ”Îmi anunţ decizia de a părăsi viaţa politică şi de a nu mă prezenta la alegerile legislative din 22 ianuarie”, a declarat Barak în cadrul unei conferinţe de presă la Tel Aviv, explicând că vrea să se consacre familiei. ”Îmi voi încheia mandatul de ministru al Apărării odată cu formarea viitorului Guvern, în trei luni”, a precizat Barak, în vârstă de 70 de ani, considerat numărul doi în Cabinetul israelian. Acest anunţ are loc la cinci zile după încheierea operaţiunii israeliene Pilon de Apărare în Gaza. Barak a intrat în politică la mijlocul anilor \'90, după retragerea din armată. Premier între 1999 şi 2001, el a părăsit Partidul Muncii în ianuarie 2011, pentru a-şi păstra postul de ministru al Apărării în cadrul Guvernului Netanyahu, format în special din partide religioase şi de extremă dreapta. El a fondat un nou partid cu patru deputaţi laburişti disidenţi, Hatzmaut (Independenţă). Dar această formaţiune a întâmpinat dificultăţi în a se remarca.