Pentru a contracara colonizările făcute de Israel, palestinienii vor trebui să revină, mai devreme sau mai târziu, la masa negocierilor cu Israelul, chiar dacă statul palestinian va fi recunoscut la ONU, a declarat într-o conferinţă de presă susţinută la Moscova, Nabil Shaat, un înalt responsabil al-Fatah. Oficialul palestinian s-a declarat mulţumit de discuţiile pe care le-a avut vineri la Moscova cu viceministrul rus al Afacerilor Externe Mihail Bogdanov şi a anunţat că în marja Adunării Generale a ONU din luna septembrie este prevăzută o întrevedere între preşedintele Autorităţii Palestiniene, Mahmoud Abbas, şi şeful diplomaţiei ruse, Serghei Lavrov. Nabil Shaat a precizat că după cea mai recentă recunoaştere a statului palestinian, care a venit din partea Salvadorului, numărul ţărilor care sprijină instituirea unui stat palestinian independent se ridică la 123.
După ce negocierile israeliano-palestiniene nu au adus niciun rezultat, Autoritatea Palestiniană a decis să solicite în septembrie, la sesiunea Adunării Generale a ONU, un vot de recunoaştere internaţională a unui stat palestinian în frontierele sale din 1967 şi aderarea acestui stat la Naţiunile Unite ca membru cu drepturi depline. Însă, oficialii de la Washington au avertizat oficial Autoritatea Naţională Palestiniană în legătură cu intenţia SUA de a bloca aderarea statului palestinian la ONU. SUA vor face uz de dreptul de veto în Consiliul de Securitate. Această poziţie a fost anunţată în cursul unei întrevederi între consulul general al SUA la Ierusalim, Daniel Rubinstein, şi Saeb Erakat, oficial palestinian cu rang înalt. Administraţia de la Washington rămâne favorabilă unei reluări a negocierilor directe israeliano-palestiniene şi unei soluţionări paşnice a crizei din Orientul Mijlociu, i-a spus diplomatul american interlocutorului palestinian. Şi Congresul american i-a ameninţat pe palestinieni că le va tăia o parte din ajutorul american, dacă vor solicita recunoaşterea statului lor la ONU.
Preşedintele Autorităţii Naţionale Palestiniene, Mahmoud Abbas, a anunţat că va prezenta la 20 septembrie cererea de aderare a statului palestinian la ONU, în ciuda împotrivirii SUA şi a Israelului, insistând asupra necesităţii reluării negocierilor directe între părţi pentru a pune capăt conflictului şi a permite instaurarea unui stat palestinian. Negocierile israeliano-palestiniene, lansate cu dificultate în septembrie 2010 sub egida SUA, rămân blocate de zece luni.