Cinematografia italiană a fost mereu răsfăţată la Cannes. S-a întâmplat, însă, ca unul din marii regizori din peninsulă să nu obţină niciodată Palme d’Or. Acum, însă, Bernardo Bertolucci, căci despre el este vorba, va primi Palme d’honneur din mâna preşedintelui Festivalului de la Cannes, Gilles Jacob. Acesta va fi însoţit de Robert De Niro, în dublă ipostază, ca preşedinte de juriu la ediţia din acest an, dar şi ca interpret al filmului „Novocento”, semnat de acelaşi Bertolucci.

Cineastul italian, în vârstă de 71 de ani (împliniţi la 16 martie 2011), este autorul unei opere care a stârnit, de fiecare dată, interesul criticii şi al publicului. Fie că era vorba de aspecte politice ale istoriei recente („Înainte de revoluţie”, 1964), de reconsiderarea trecutului unor personaje („Conformistul”, 1970), de reconstituirea istoriei Chinei („Ultimul împărat”, 1978), sau dimpotrivă, de abordarea unor subiecte tabu (vezi „Ultimul tango la Paris”, „Stealing Beautty” sau „The Dreamers”), cineastul a ţinut pasul cu cele mai interesante formule de a capta atenţia spectatorilor. A lucrat cu mari actori (Brando, Dépardieu, Sutherland şi, desigur, De Niro), dar a şi lansat câteva speranţe feminine: Maria Schneider, dispărută recent, Liv Tyler, Eva Green.

Bertolucci ilustrează tendiţa politică a cinematografului italian, ca şi aspectele sale militantiste şi iconoclaste. Să nu uităm că a fost asistentul de regie al lui Peir Paolo Pasolini la „Accatone”(1961). Prezenţa lui la Cannes onorează festivalul; după cum şi festivalul şi-a propus să-i aducă un binemeritat omagiu.

Ne întrebăm dacă nu a venit vremea ca şi cineaştilor noştri să li se acorde atenţia de onoare meritată, fie prin asemenea gesturi, fie prin invitarea în jurii. Mă gândesc la Ciulei, Pintilie, Mungiu, Gabrea, Mitulescu, Muntean, dar şi la actori precum Victor Rebengiuc, Dorel Vişan, Anamaria Marinca, Dorotheea Petre.