În condiţiile în care, în ultimele zile, temperaturile înregistrate la Constanţa au scăzut ameninţător de mult, coborînd sub pragul de 10 grade Celsius, cei 194 de palmieri din Constanţa şi staţiunea Mamaia au început să fie scoşi din amplasamentele în care au stat timp de şapte luni pentru a fi transportaţi în serele din localitatea Ovidiu, special amenajate pentru ei. Aici li se vor crea condiţii cît mai apropiate de cele din ţara lor natală, urmînd să li se asigure o temperatură de aprox. 15 grade Celsius şi să fie trataţi fitosanitar, ca în fiecare sezon rece. În prima fază, palmierii vor fi duşi într-o pădure de la marginea serei, pentru ca transferul să nu fie prea brusc. Plantele exotice sînt aşezate în vase care conţin pămînt îmbogăţit cu substanţe nutritive, fapt care a uşurat munca echipelor care se ocupă de mutarea lor. Şeful Serviciului Spaţii Verzi din cadrul Direcţiei de Gospodărire Comunală a Primăriei Constanţa, George Coman, a afirmat că nu există o dată fixă la care trebuie mutaţi palmierii din amplasamentele lor de vară şi că această operaţiune se face de obicei în luna octombrie, atunci cînd se înregistrează, mai multe zile consecutiv, o temperatură de 10-15 grade Celsius. În sere, unde li s-au asigură temperaturi optime şi li se administrează tratamente, palmierii au înflorit de mai multe ori. Un palmier face în medie patru - cinci flori, dar la unele plante se întîlnesc chiar şi zece. Florile sînt de culoare galbenă şi au forma celor de liliac, iar peste o lună - două devin fructe, asemănătoare curmalelor, dar de dimensiuni mai mici. Palmierii au înflorit o singură dată în afara serelor, în anul 2005. Plantele exotice vor fi ţinute în sere pînă, cel mai probabil, în luna mai a anului viitor, cînd vor fi replantate în vechile amplasamente din Constanţa şi Mamaia.
Reamintim că în această vară au fost plantaţi 25 de palmieri în Constanţa, pe str. Ştefan cel Mare, şi 169 în Mamaia (la intrarea din dreptul Satului de Vacanţă, în piaţetele Select şi Cazino şi în zona hotelurilor Yaki şi Rex). Palmierii au fost aduşi din Grecia în urmă cu patru ani şi au reuşit să se acomodeze repede condiţiilor de pe litoralul românesc.