Pamela Anderson spune că pornografia e pentru rataţi

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Pamela Anderson spune că pornografia e pentru rataţi

Monden 02 Septembrie 2016 / 18:27 916 accesări

Starleta canadiană Pamela Anderson, în vârstă de 49 de ani, care deţine recordul pentru cele mai multe apariţii pe coperta revistei ”Playboy”, a publicat un editorial în prestigiosul cotidian american ”The Wall Street Journal”, în care a spus că ”pornografia e pentru rataţi”, informează contactmusic.com, citat de news.ro. Pamela Anderson s-a asociat cu rabinul Shmuley Boteach şi a publicat, alături de acesta, editorialul din ”The Wall Street Journal“, îndemnând oamenii să nu mai vizioneze materiale foto şi video cu conţinuturi sexuale explicite, deoarece acest fapt ar putea să le pericliteze relaţiile. ”Acesta este un pericol public, de o gravitate fără precedent, ţinând cont de cât de gratuită, accesibilă anonim şi uşor de distribuit a devenit pornografia în zilele noastre. Câte familii vor suferi? Câte căsnicii vor fi distruse? Câţi bărbaţi talentaţi îşi vor distruge cele mai importante relaţii şi cariere pentru o scurtă plăcere onanistă?”, afirmă autorii acelui editorial. Ei spun că pornografia reprezintă ”o fundătură pentru persoanele care sunt prea leneşe pentru a se bucura de beneficiile unei sexualităţi sănătoase” şi consideră că cei care urmăresc conţinuturi pornografice sunt ”nişte rataţi”.

Editorialul a fost scris de starleta canadiană ca reacţie după dezvăluirea în presă a celui mai recent scandal sexual în care fost implicat Anthony Weiner, fost membru al Congresului american. Fostul politician a trimis fotografii care îl arătau în lenjerie intimă - inclusiv una în care se afla în pat cu fiul său - pe Twitter, unei alte femei. Weiner şi femeia respectivă şi-ar fi trimis, luni la rând, numeroase mesaje online, dintre care multe aveau conotaţii sexuale. În iunie 2011, politicianul a demisionat din Congres, unde reprezenta un district al New York City, după un scandal similar. El a postat atunci, din greşeală, o fotografie cu el dezbrăcat pe contul său public de Twitter, în loc să o trimită unei femei, aşa cum intenţiona. În iulie 2014, când Weiner candida pentru Primăria New York-ului, presa a publicat alte fotografii explicite pe care acesta le-ar fi trimis unei tinere din Indiana. Soţia lui, Huma Abedin, a anunţat că va divorţa de Weiner, la puţin timp după ce ”New York Post” a publicat acele fotografii obscene. Pamela Anderson şi Shmuley Boteach s-au folosit de acest incident pentru a exemplifica felul în care pornografia poate distruge o familie.

Pamela Anderson, născută pe 1 iulie 1967, s-a remarcat în calitate de fotomodel. După rolul din serialul ”Baywatch”, care i-a adus celebritatea, starleta canadiană a jucat în alte câteva seriale de succes, precum ”Meşterul casei / Home Improvement” şi ”V.I.P.”.



12