Până în toamnă vom avea o nouă lege pentru învățământul dual

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Anunțul premierului Dacian Cioloș

Până în toamnă vom avea o nouă lege pentru învățământul dual

Educație 30 Iunie 2016 / 21:08 656 accesări

Primul-ministru Dacian Cioloș a anunțat că până în această toamnă va fi adoptată legea învățământului dual, care va face posibile colaborările dintre unitățile de învățământ și cele de producție. ”Printre discuţiile pe care le-am avut cu industria, şi trebuie să spun cu industria auto în special, se numără şi dezvoltarea legislaţiei naţionale pentru învăţământul profesional dual. Aici, am trecut de faza de consultare şi de abordare strategică asupra dezvoltării acestui sector şi suntem deja în faza de elaborare a legislaţiei, urmând ca în următoarele săptămâni, luni... până în toamnă să putem adopta nucleul dur al legislaţiei necesare pentru ca învăţâmântul dual profesional să fie pus pe baze noi”, a declarat Cioloș, în cadrul unei vizite pe care a făcut-o la uzina Dacia Mioveni. Programul ar urma să formeze tineri tehnicieni în baza unei cooperări între școli și unitățile de producție, care să le asigure atât pregătirea teoretică, dar și cea practică (prin stagii practice ale elevilor în unitățile de producție). Premierul a mai precizat că o să fie lansat foarte curând un ghid pentru finanţarea unor astfel de stagii practice care vor viza sectorul industrial, sectorul agricol şi agroalimentar. ”Acest ghid va permite contracte, convenţii de stagii pentru elevi şi studenţi între unităţi de învăţământ, unităţi de producţie, între asociaţii profesionale, în aşa fel încât să putem finanţa cu burse aceste stagii şi să generalizăm pe cât posibil acest cerc de formare profesională care să alterneze partea de formare în şcoli cu partea de aprofundare în unităţi de producţie”, a mai declarat Dacian Cioloş.



12