Explozia platformei petroliere Deepwater Horizon în Golful Mexic a provocat deversarea a 2,3 până la 4,5 milioane de barili de petrol în apele Golfului Mexic, a estimat, ieri, Agenţia Internaţională pentru Energie (AIEA) în raportul său lunar. Estimarea reprezintă între 365 şi 715 milioane de litri de petrol, care nu ţine cont de petrolul recuperat de BP cu ajutorul dispozitivelor instalate în apele Golfului Mexic. Mareea neagră a dus deja la reducerea cu 30.000 de barili pe zi a producţiei de petrol din Golful Mexic, din cauza întârzierilor pe care le-a provocat în realizarea proiectelor în curs.
Compania BP a instalat, luni, peste scurgerea de petrol din Golful Mexic, un nou dispozitiv care ar putea să permită, în zilele următoare, colectarea tuturor celor câteva milioane de litri de ţiţei care se scurg zilnic în ocean, de aproape trei luni. Imaginile, difuzate în direct pe site-ul de Internet al grupului britanic, arată dispozitivul coborât la aproximativ 1.500 de metri adâncime. BP a confirmat că acesta a fost instalat. Denumit Top Hat 10, acesta înlocuieşte un model precedent care a fost retras sâmbătă şi care capta aproximativ 25.000 de barili de petrol pe zi din cei 35.000-60.000 ce se scurg zilnic. Odată ce noul dispozitiv va fi conectat, BP va efectua o serie de teste care ar putea dura între şase şi 48 de ore. Grupul petrolier şi autorităţile americane vor putea decide, până mâine, dacă valvele acestui echipament pot rămâne închise, permiţând în acest fel limitarea integrală a scurgerii. Grupul britanic a refuzat să garanteze succesul acestei noi încercări, subliniind că noul dispozitiv nu a fost niciodată folosit la această adâncime şi în astfel de condiţii. Dacă puţul nu va fi colmatat definitiv cu ajutorul dispozitivului, BP intenţionează să pună în funcţiune, la începutul lunii august, primele două puţuri de rezervă care ar trebui să oprească definitiv scurgerea.
Punerea în funcţiune a noului dispozitiv reprezintă o veste bună pentru administraţia Obama, care a insistat pentru o soluţie rapidă şi eficientă. Administraţia americană a instaurat, luni, un nou moratoriu privind forajul la adâncime până la 30 noiembrie, după anularea în justiţie a precedentului decret emis de preşedintele Obama. Acest nou dispozitiv poate, de asemenea, să permită un moment de răgaz grupului BP, care a cheltuit deja 3,5 miliarde de dolari pentru a lupta împotriva mareei negre, cea mai mare catastrofă ecologică din istoria SUA. Presa relatează despre interesul altor grupuri petroliere de a cumpăra activele gigantului britanic şi chiar întreaga companie. Potrivit presei britanice, Apache Corporation este în negocieri exclusive cu BP pentru a cumpăra active în valoare de 12 miliarde de dolari, iar gigantul american Exxon ar fi primit un acord de principiu din partea autorităţilor americane de a cumpăra BP. PetroChina a contactat, de asemenea, BP. În ceea ce priveşte elucidarea cauzelor mareei negre, comisia de anchetă independentă creată de Obama şi-a început oficial activitatea, luni, la New Orleans.