Pandemia de gripă aviară ar putea determina cheltuieli de pînă la 2.000 miliarde dolari pentru economia mondială, echivalentul a peste 3% din Produsul Naţional Brut la nivel global, potrivit estimărilor revizuite ale Băncii Mondiale. Jim Adams, vice-preşedinte pentru regiunea Asia de Est şi Pacific şi director pentru programele privind prevenirea şi controlul gripei aviare, a arătat că ameninţarea unei astfel de epidemii se menţine, în pofida faptului că nu mai este la fel de mediatizată ca în urmă cu şase luni.
Estimările publicate în anul 2005 plasau cheltuielile economice determinate de o epidemie la circa 800 de miliarde dolari, dar studiile recente indică costuri superioare, în cazul în care virusul H5N1, care provoacă boala ar suferi o mutaţie şi ar deveni uşor transmisibil între oameni. Banca Mondială a oferit finanţări de 150 milioane dolari pentru proiecte desfăşurate în 11 ţări în care au fost semnalate cazuri de gripă aviară, iar un ajutor de 15 milioane dolari a fost acordat Indoneziei, unde au fost consemnate 50 de decese. În luna februarie a fost promisă suma de aproape 1,9 miliarde dolari pentru programe privind prevenirea unei epidemii de gripă aviară, din care au fost alocată pentru proiecte, pînă în prezent, o sumă de circa 1,2 miliarde dolari. O altă sumă, de 300 milioane dolari, a fost oferită sub formă de împrumuturi sau granturi.