Cu trei etape înainte de finalul sezonului în Liga I, FC Farul se află într-o situaţie dezastruoasă, tremurînd pentru menţinerea pe prima scenă a fotbalului românesc. Gruparea de pe litoral are un avantaj de doar patru puncte faţă de primul loc retrogradant, ocupat de Ceahlăul Piatra Neamţ şi nu a mai cîştigat pe teren propriu de şase luni. În aceste condiţii, atmosfera în sînul echipei este extrem de tensionată, antrenorul Basarab Panduru fiind contestat din toate părţile. Susţinut de public de la venirea la Constanţa, tehnicianul a avut supriza ca la meciul de miercuri, cu Poli Timişoara, spectatorii să-l ignore, ba chiar unii i-au cerut demisia. La această variantă au aderat rapid atît jucătorii, cît şi o parte din conducătorii clubului, exasperaţi de jocul slab din retur, dar mai ales de atitudinea dictatorială a tehnicianului. “Nu se mai poate aşa. După ce că face tactica aiurea, ne mai şi jigneşte în toate feluri în vestiar”, a acuzat unul dintre fotbaliştii constănţeni. Conştient de situaţia creată, Panduru a anunţat însă că refuză să demisioneze. “De ce să plec acum, ca să vină alţii şi să salveze echipa de la retrogradare, iar eu să fiu arătat cu degetul că am dus-o în subsolul clasamentului. Panduru nu este prost! Nu o să-mi dau niciodată demisia”, a replicat antrenorul Farului.
Ieri după-amiază, tehnicianul s-a prezentat la antrenamentul echipei mult mai calm şi împreună cu titularii, a făcut o analiză a jocului cu timişorenii, iar rezervele şi jucătorii care au intrat pe parcursul meciului s-au pregătit sub comanda secunzilor Roco Sandu şi Cristian Cămui. În acest timp, conducătorii clubului au avut o şedinţă pentru a decide soarta lui Panduru. Chiar dacă mai mult ca sigur nu i se va prelungi contractul scadent în vară, oficialii au decis să-i mai acorde o şansă şi să-l lase pe banca tehnică şi în cele trei etape rămase pînă la finalul sezonului. “Tragem linie abia la final, cînd sperăm să ne salvăm de la retrogradare. Pînă atunci strîngem rîndurile”, au explicat conducătorii Farului.
Probleme pentru meciul de la Iaşi
Partida cu Poli Timişoara a lăsat urme în lotul Farului, antrenorul Basarab Panduru confruntîndu-se cu numeroase probleme de efectiv. Înlocuiţi în prima repriză a întîlnirii, Iulian Apostol şi Dinu Todoran au suferit întinderi musculare şi nu vor face deplasarea la Iaşi, pentru meciul cu echipa gazdă, Poli, din cadrul etapei a 32-a a Ligii I, programat duminică, de la ora 21.00. Cum alţi doi mijlocaşi, Marius Nae şi Gerlem au fost aspru criticaţi de Panduru la finalul jocului cu timişorenii, tehnicianul va trebui să improvizeze, singura veste bună fiind revenirea lui Adrian Senin. Totodată, în lotul constănţean va fi reprimit fundaşul central Ion Barbu, exclus la începutul săptămînii după un diferend cu Panduru.