Panică pe aeroportul din Viena! Avion reținut la sol

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Panică pe aeroportul din Viena! Avion reținut la sol

26 Martie 2016 / 19:59 587 accesări

Un avion al companiei EasyJet a fost oprit sâmbătă pe aeroportul din Viena cu puţin timp înainte de decolarea spre Londra după ce o pasageră a crezut că vecinul ei de scaun este un extremist islamist, au anunţat autorităţile austriece, citate de AFP.

"Femeii i s-a părut că a văzut mesaje având legătură cu SI (gruparea teroristă Stat Islamic) pe telefonul mobil al bărbatului", a declarat pentru AFP purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne austriac, Karl-Heinz Grundboeck.

Femeia a alertat personalul navigant, decolarea a fost anulată şi toţi pasagerii au fost debarcaţi cu bagaje cu tot pentru o inspecţie a aparatului de zbor.

"Totuşi, nu s-a găsit nimic, avionul a decolat ulterior, dar bărbatul şi femeia nu, ei urmează să fie interogaţi", a explicat Grundboeck care a adăugat că bărbatul este cetăţean irakian. Oficialul austriac nu a putut indica naţionalitatea femeii.



12