Panou publicitar dezmembrat

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Panou publicitar dezmembrat

Eveniment 01 Martie 2012 / 00:00 491 accesări

Poliţiştii din cadrul Biroului de Poliţie Mamaia au organizat marţi dimineaţă, pe raza staţiunii, o acţiune privind prevenirea furturilor din societăţi comerciale. Cu această ocazie, poliţiştii au descoperit în apropierea hotelului Perla un bărbat care avea asupra sa opt profile tip „U” din aluminiu, de aproximativ trei metri lungime. În momentul în care a fost întrebat de unde le are, bărbatul a dat din colţ în colţ. Oamenii legii l-au identificat pe suspect ca fiind Nejmedin I., de 57 de ani, din Constanţa. În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii au stabilit că bărbatul este paznic la Restaurant Chevalet, din staţiunea Mamaia, iar în noaptea de luni spre marţi a dezmembrat un panou publicitar de pe bulevardul Mamaia şi a furat profilele. Într-un final, suspectul le-a declarat anchetatorilor că intenţiona să le valorifice. Prejudiciul în acest caz a fost estimat la 2.000 de lei. Bărbatul a fost escortat la sediul poliţiei Mamaia, iar pe numele lui a fost întocmit dosar penal pentru comiterea infracţiunii de furt calificat şi este cercetat în stare de libertate.



12