Ministerul Turismului vrea să amplaseze în 2011 panouri 3D pe aeroporturi, prin care turiştii care ajung în România să aibă acces la informaţii despre destinaţiile şi obiectivele turistice locale, a declarat ministrul de resort Elena Udrea, precizând că încă nu se cunoaşte valoarea investiţiei. „Încercăm să construim un program prin care operatorii din turism să se înscrie pe o platformă şi să poată transmite informaţii despre produsele turistice pe care le au. Panoul va putea fi vizionat 3D”, a declarat Elena Udrea. Ea a adăugat că în prezent se lucrează la acest proiect, iar în câteva luni va fi operaţional. Ministrul a precizat că încă nu se ştie care va fi bugetul pentru proiectul panourilor 3D. Ministrul de resort a mai spus că internetul a devenit o reţea de căutare utilizată de tot mai mulţi turişti şi că aceasta va fi instrumentul prin care se vor derula viitoarele campanii de promovare turistică a României. Ea a mai spus că proiectul de promovare a României ca destinaţie turistică va fi lansat în primăvara anului viitor.