Reducerea drastică a bugetului local în ultimii ani a determinat conducerea administraţiei publice locale din Medgidia să caute diverse soluţii pentru reducerea cheltuielilor publice. Una dintre soluţiile pe care primarul Marian Iordache doreşte să le pună în aplicare este independenţa energetică pentru instituţiile publice din municipiu. Marian Iordache a spus că acest lucru poate fi realizat doar printr-un amplu proiect de montare a panourilor fotovoltaice. În acest sens, primarul Marian Iordache a spus că Primăria Medgidia va depune proiectul ,,Realizare Parc Panouri Fotovoltaice”, conform POS Axa 4 - Domeniul Major de Intervenţie 2, pe un amplasament pe o suprafaţă totală de 30.000 metri pătraţi. Terenul pe care vor fi montate panourile fotovoltaice este situat în intravilanul municipiului Medgidia, fiind administrat de Consiliul Local. „Vor fi montate 4.248 de panouri fotovoltaice, care vor fi aşezate în 118 blocuri cu 36 de module de 230 wp. Se va produce energie electrică peste 2 Megawaţi. Cu energia produsă de aceste panouri fotovoltaice vor fi alimentate cu energie electrică instituţiile publice din localitate: şcoli, grădiniţe, spital, Primărie”, a spus primarul Marian Iordache.