În urma controalelor efectuate, vameşii din Portul Constanţa Sud Agigea au descoperit, în două containere, bunuri contrafăcute în valoare de aproape 500.000 de euro. Lucrătorii biroului vamal Constanţa Sud spun că au efectuat un control amănunţit asupra unui container sosit din Pakistan. În urma verificărilor, oamenii legii au descoperit 13.790 mingi din material sintetic, inscripţionate Liverpool, Manchester United, FC Barcelona, Chelsea şi Juventus, mărfuri susceptibile a aduce atingere asupra drepturilor de proprietate intelectuală ale mărcilor respective. Vameşii spun că dacă ar fi fost comercializate pe piaţă, la preţul produsului original, valoarea totală a mărfurilor s-ar fi ridicat la aproape 320.000 de euro. Cea de-a doua descoperire a fost făcută în timpul verificării amănunţite a unui alt container sosit din China. În urma controlului vamal au fost descoperite 1.920 bucăţi de pantaloni tip denim pentru femei purtând însemnele mărcii Dolce & Gabbana, mărfuri susceptibile a aduce atingere drepturilor de proprietate intelectuală a mărcii respective. Valoarea acestora a fost estimată de lucrătorii vamali la aproape 170.000 de euro. Conform prevederilor Regulamentului (CE) nr. 1383/2003 şi a Legii nr. 344/2005, privind unele măsuri pentru asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală în cadrul operaţiunilor de vămuire, bunurile au fost reţinute de către autoritatea vamală în vederea trimiterii spre expertizare, la finalizarea cazului urmând a fi dispuse măsurile legale ce se impun.