Papa Benedict al XVI-lea a condus procesiunea de Florii din papamobil

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Papa Benedict al XVI-lea a condus procesiunea de Florii din papamobil

Monden 29 Martie 2010 / 00:00 381 accesări

● Vremuri grele ● Scandalul de uzură în care este implicat Vaticanul pare să atârne greu pe umerii Suveranului Pontif. În premieră, Papa Benedict al XVI-lea a condus din papamobil procesiunea de Florii, organizată duminică până la biserica Sfântul Petru, la care au participat câteva zeci de mii de persoane. În anii precedenţi Papa Benedict al XVI-lea a traversat piaţa Sfântul Petru pe jos. Potrivit purtătorului de cuvânt al Papei, Federico Lombardi, decizia folosirii papamobil-ului a fost luată pentru ca Înaltul Părinte să fie mai vizibil în numărul mare de credincioşi din piaţă. Acesta a mai menţionat şi că Papa a avut o săptămână obositoare.

Papa Benedict al XVI-lea, care va împlini 83 de ani în luna aprilie, a părut, totuşi într-o formă foarte bună. Din papamobil, Suveranul Pontif a sfinţit ramurile de măslin şi florile aduse de mulţime. La procesiune au participat mii de tineri, deoarece Duminica Floriilor coincide anul acesta cu Ziua Mondială a Tinereţii, sărbătorită de tinerii catolici din lumea întreagă. După pelerinaj Papa a intrat în biserica Sfântul Petru pentru a celebra slujba de Florii, care deschide Săptămâna Mare. La slujbă au participat peste 20.000 de pelerini. Duminica viitoare, după ce va susţine slujba de Înviere, Suveranul Pontif va rosti traiţionalul mesaj de Paşte, în peste 60 de limbi.

● Listă neagră ● Sfintele Paşti sunt umbrite la Vatican de scandalul preoţilor pedofili, care pare a afecta tot mai multe ţări. Preşedintele Elveţiei, Doris Leuthard, a propus să fie creată o listă neagră cu preoţi pedofili, pentru a evita ca aceştia să intre în contact cu copiii. „Este important ca pedofilii, fie că sunt preoţi, profesori, să nu poată avea contacte cu copiii. Ţinerea unui registru centralizat, cum există deja pentru profesori, ar trebui discutată şi pentru preoţii pedofili”, a afirmat aceasta într-o declaraţie publicată pe site-ul ziarului „Le Matin Dimanche”. „Biserica trebuie să îşi asume partea sa de responsabilitate. Fie că autorii sunt laici sau din cler, nu este nicio difeenţă, Toţi sunt supuşi Codului Penal elveţian, fără excepţie”, a adăugat şefa statului. Propunerea redactării acestei liste intervine în condiţiile în care un membru important al Conferinţei episcopale elveţiene a sugerat recent Vaticanului acelaşi lucru. Biserica Romano-Catolică elveţiană a anunţat că examinează cel puţin nouă cazuri grave de presupuse abuzuri sexuale, care ar fi avut loc în ultimii ani.

Taguri articol


12