Papa condamnă violenţele împotriva copiilor şi persecuţia minorităţilor

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Papa condamnă violenţele împotriva copiilor şi persecuţia minorităţilor

Externe 25 Decembrie 2014 / 16:34 1281 accesări

Papa Francisc a condamnat astăzi, în mesajul său de Crăciun, traficul, abuzurile, exploatările şi violenţele la care sunt supuşi copiii şi "persecuţia brutală" a minorităţilor, masacrele şi luările de ostatici din lume, relatează AFP. Papa a pronunţat mesajul tradiţional "urbi et orbi" ("oraşului şi lumii"), din logia basilicii Sfântul Petru, în faţa unei mulţimi foarte numeroase. Prea mulţi copii sunt "victime ale abuzurilor şi exploataţi sub ochii noştri şi cu tăcerea noastră complice", a denunţat el. Într-o abatere de la textul său, vizibil emoţionat, el a evocat "copiii masacraţi în bombardamente, inclusiv acolo unde s-a născut Fiul Lui Dumnezeu". Denunţând "indiferenţa", Francisc a deplâns de asemenea copiii "ucişi înainte de a vedea lumina", într-o condamnare explicită a avortului. "Iisus să-i salveze pe numeroşii copii victime ale violenţelor, victime ale traficului de persoane sau constrânşi să devină soldaţi", s-a rugat el."Să aducă linişte familiilor copiilor ucişi săptămâna trecută în Pakistan", a subliniat el în particular, referindu-se la atentatul comis de talibani la o şcoală din Peshawar, soldat cu moartea a 149 de persoane, dintre care 133 de copii. Francisc le-a cerut de asemenea ucrainenilor să "depăşească tensiunile, să învingă ura şi să urmeze un nou drum al fraternităţii şi reconcilierii". Papa a pus însă accentul pe violenţele comise de grupările jihadiste în Irak şi Siria."Lui Dumnezeu, Salvatorul lumii, îi cer să-i privească pe fraţii şi surorile noastre din Irak şi Siria care, de prea mult timp, suferă din cauza conflictului în curs şi, alături de cei care aparţin altor grupuri etnice şi religioase, suferă o persecuţie brutală", a afirmat el, în acest mesaj difuzat de televiziuni din toată lumea. El a menţionat "numeroasele persoane dispersate, strămutate şi refugiate, copii, adulţi şi bătrâni, din regiune şi din lumea întreagă". Papa a cerut ca ei să "poată primi ajutoarele umanitare necesare pentru a supravieţui rigorii iernii şi a reveni în ţările lor".

Taguri articol


12