Papa Francisc a primit pentru prima dată la Vatican victime ale unor preoţi pedofili

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Papa Francisc a primit pentru prima dată la Vatican victime ale unor preoţi pedofili

Externe 07 Iulie 2014 / 12:45 150 accesări

Papa Francisc s-a întâlnit în această dimineaţă, pentru prima dată, cu un grup de şase victime ale unor preoţi pedofili, a anunţat Sfântul Scaun. Aceste victime - două din Germania, două din Marea Britanie şi două din Irlanda - au fost primite de către Jorge Mario Bergoglio la reşedinţa Sfânta Marta, unde locuieşte de când a fost ales Papă în martie 2013. Înainte de întâlnire a fost oficiată o slujbă în Capela Papei. Această întâlnire, într-un format privat, pe care Papa-însuşi a anunţat-o la sfârşitul lui mai, a fost foarte aşteptată, asociaţii ale victimelor exprimându-şi nemulţumirea faţă de faptul că nu a avut loc mai devreme şi apreciind că Vaticanul nu depune eforturi suficiente în lupta împotriva flagelului pedofiliei. Papa a anunţat în mai multe rânduri o "toleranţă zero" şi voinţa de a impune "sancţiuni foarte dure", comparând orice preot care abuzează de un copil cu cineva care comite cel mai rău sacrilegiu religios, şi anume "o slujbă neagră". El a creat o comisie de experţi pentru protecţia copiilor în cadrul instituţiilor Bisericii Catolice. Această întâlnire cu victimele, după cele la care fostul Papă Benedict al XVI-lea a participat în cursul mai multor vizite, a avut loc pentru prima dată la Vatican. Scandalul dezvăluit în anii 2000 a vizat zeci de mii de copii, în numeroase ţări, din Irlanda şi până în Statele Unite. Faptele au avut loc în anii '60 şi '70. Biserica este acuzată că adesea a tolerat, iar uneori i-a protejat pe infractori, fără să asculte vocea victimelor.



12