Papa Francisc a refuzat ambasadorul propus de Hollande la Vatican pentru că ar fi gay

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Papa Francisc a refuzat ambasadorul propus de Hollande la Vatican pentru că ar fi gay

Externe 09 Aprilie 2015 / 11:58 280 accesări

Papa Francisc a refuzat să valideze propunerea preşedintelui François Hollande pentru postul de ambasador al Franţei la Vatican deoarece candidatul ar fi homosexual, un caz care afectează relaţiile dintre Paris şi Sfântul Scaun, relatează Le Journal du Dimance. Potrivit revistei, de câteva zile toată lumea sau aproape toată lumea de la la Quai d’Orsay este aproape sigură. Ambasadorul ales la 5 ianuarie de către preşedintele Republicii pentru postul de la Vatican nu va fi agreat de către Papa Francisc, în contextul în care Sfântul Scaun a intrat într-o "perioadă de tăcere". Astfel, a devenit clar că este necesar ca Franţa să facă o nouă propunere. Numele a trei "competitori" circulă deja - Emmanuelle Dachon, secretara generală a Ministrului de Externe, care a fost ambasadoare în Irlanda, ambasadorul în Arabia Saudită Bertrand Besancenot şi René Roudaut, aflat la post la Berna. Cei doi diplomaţi sunt căsătoriţi şi au copii, precizează revista. Laurent Stéfanini, şeful de protocol al şefului statului şi al predecesorului său, care a fost desemnat în secret, ar candida deja pentru alt post în Europa de Nord, potrivit JDD. Revista Le Canard Enchaîné a dezvăluit că Vaticanul nu l-a dorit pe acest celibatar, fără copii, reputat pentru profesionalism şi discreţie, un fin cunoscător al jocurilor de culise din administraţia Vaticanului, din cauză că ar fi gay. Declaraţii pe care Papa le-a făcut pe 29 iulie 2013 au creat un entuziasm veritabil în cadrul comunităţii gay, care-l considera mult mai "prietenos" decât predecesorii săi. "Dacă o persoană este gay şi-l caută pe Dumnezeu cu bunăvoinţă, cine sunt eu să o judec?", declara Francisc la bordul avionului care-l aducea de la Rio. Însă a precizat că nu-i plac activităţile de lobby. Curia s-a temut că această nominalizare ar putea să fie interpretată ca un semnal politic şi folosită în acest sens. "Sunt peste 100 de state reprezentate la Vatican. este un subiect sensibil", a declarat un specialist pentru revistă.

Taguri articol


12