Primul bulevard din Argentina care va purta numele Papei Francisc a fost inaugurat marţi, în oraşul La Plata, la 60 de kilometri la sud de Buenos Aires. O parte a bulevardului 53, pe care se află şi catedrala din La Plata, se va numi de acum Papa Francisc. ”În La Plata, am fost impresionaţi de alegerea lui Jorge Bergoglio ca Papă. Am primit multe propuneri pentru a numi diferite locuri cu numele său, însă acest bulevard este simbolic, pentru că este vorba despre catedrală şi despre locul cel mai important din acest oraş de 800.000 de locuitori”, a declarat primarul Pablo Bruera, la sfârşitul ceremoniei. La Plata, capitala provinciei Buenos Aires, cea mai importantă din ţară, este un oraş comercial. Numeroase alte propuneri de acest gen au apărut peste tot în Argentina, după alegerea la 13 martie a arhiepiscopului de Buenos Aires în fruntea Bisericii Catolice.
La Vatican, Papa Francisc a avut treburi mult mai importante. Printre acestea, un apel imperios la oprirea imediată a violenţelor şi jafurilor din Republica Centrafricană, la trei zile după înlăturarea preşedintelui Francois Bozize, aflat la putere de zece ani. ”Urmăresc cu atenţie desfăşurarea de evenimente din Republica Centrafricană. Lansez un apel pentru ca violenţele şi jafurile să înceteze imediat, în favoarea găsirii rapide a unei soluţii politice pentru criză, care să poată reinstaura pacea”, a afirmat Sfântul Părinte, cu ocazia primei sale audienţe generale în faţa mai multor mii de persoane adunate în Piaţa Sfântul Petru, unde a sosit la bordul papamobilului. A fost pentru prima oară când Suveranul Pontif a făcut trimitere la un conflict anume, de la alegerea sa, la 13 martie.