Papa Francisc, în vizită la Parlamentul European

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Papa Francisc, în vizită la Parlamentul European

Externe 25 Noiembrie 2014 / 00:00 573 accesări

Suveranul Pontif face astăzi o vizită la instituţiile europene de la Strasbourg, pentru a cere unui continent în criză să rămână deschis faţă de străini şi să continue să lucreze în favoarea dreptăţii în lume. În timpul acestei deplasări de patru ore, cea mai scurtă a unui Papă în străinătate, Papa Francisc va lua cuvântul în faţa Parlamentului European, în faţa reprezentanţilor celor 28 de ţări membre UE şi a Consiliului Europei, organizaţie interguvernamentală ce reprezintă 47 de state. Ultima vizită a unui Papă în aceste instituţii datează din 1988 şi a fost făcută de Papa Ioan Paul al II-lea, cu puţin timp înainte de căderea Zidului Berlinului.

Papa Francisc va fi primit la Strasbourg de secretarul de Stat francez pentru Afaceri Europene, Harlem Desir. Programul nu prevede însă nici vreo celebrare publică, nici vreo baie de mulţime. Credincioşii vor trebui să se mulţumească să urmărească cele două discursuri pe un ecran gigantic din catedrală sau să încerce să vadă silueta albă la intrarea în Consiliul Europei. Faptul că Papa Francisc nici măcar nu pune piciorul în catedrala care sărbătoreşte un mileniu de existenţă a generat dezamăgire, dar Vaticanul a promis o altă vizită în Franţa, în 2015.

Papa Francisc are de altfel planuri mari pentru 2015, care are mari șanse să consacre cea de-a patra vizită a unui Papă în SUA. Papa Francisc și-a exprimat dorința de a vizita orașul Philadelphia, în septembrie 2015. Ar fi prima sa vizită oficială în SUA. Suveranul Pontif, în vârstă de 77 de ani, și-a anunțat intenția în cadrul unei conferințe asupra mariajului tradițional, organizată la Vatican. De altfel, vizita sa va coincide cu Reuniunea Mondială a Familiilor, un eveniment internațional, organizat anual de Biserica Romano-Catolică, care în 2015 va fi găzduit de Philadelphia. Doar trei papi înaintea sa au efectuat pelerinaje oficiale în SUA, Papa Paul al VI-lea în 1965, Papa Ioan Paul al ll-lea care a făcut însă mai multe vizite de-a lungul pontificatului său și Papa Benedict al XVl-lea în aprilie 2008. Viitoarea gazdă a Reuniunii Mondiale a Familiilor, arhiepiscopul Charles J. Chaput, este foarte încântat de anunțul Papei Francisc și este convins că popularitatea și carisma sa vor asigura întregului eveniment o dimensiune mediatică greu de egalat.



12