PRIMA DEPLASARE ÎN AFARA ROMEI Suveranul Pontif a efectuat, ieri, o vizită fără precedent la Lampedusa, unde s-a rugat pentru sutele de imigranţi nord-africani care au murit încercând să traverseze Marea Mediterană, în căutarea unei vieţi mai bune. Fostul arhiepiscop de Buenos Aires a aruncat o coroană de flori în mare şi a susţinut o mesă în omagiul victimelor, ţinând o cruce făcută din rămăşiţele ambarcaţiunilor folosite de migranţi. Papa Francisc a mers şi pe cheiul portului, unde refugiaţii ajung după călătorii extenuante din Libia sau Tunisia, dar care adesea au început, în realitate, din zone defavorizate sau devastate de conflicte din Africa, precum Somalia şi Etiopia, sau din Orientul Mijlociu, precum Irak şi Siria, sau din Afganistan. Parohul din Lampedusa, părintele Stefano Nastasi, cel care l-a chemat în vizită pe Papa Francisc, a anunţat că o mesă a fost celebrată pe micul stadion local în care au fost adăpostiţi, într-un anumit moment, „imigranţii pe care nimeni nu-i voia, nici Italia, nici restul Europei”. Papa s-a întâlnit şi cu populaţia locală, o comunitate de circa 6.000 de locuitori care trăieşte din pescuit şi turism şi nu a refuzat vreodată să-i ajute pe imigranţii epuizaţi. Un locuitor al acestei insule de numai 20 de kilometri pătraţi şi-a pus la dispoziţie maşina, un Fiat decapotabil, pentru a servi drept „papamobil”.
Insula Lampedusa este situată la 100 de kilometri de coastele nord-africane şi la peste 200 de kilometri de Sicilia. Este prima vizită a Papei în afara Romei de când a fost ales la conducerea Bisericii Romano-Catolice. Circa 50 de imigranţi, inclusiv de religie musulmană, s-au întâlnit cu Papa Francisc, cunoscut în Argentina pentru atenţia acordată celor mai nevoiaşi. „Restul Italiei şi Europa trebuie să ne ajute”, a pledat, în timpul întrevederii cu Suveranul Pontif, Giusi Nicolini, primarul oraşului Lampedusa, referindu-se la afluxul de migranţi şi refugiaţi. Cu numai câteva ore înainte de sosirea Papei, duminică seara, autorităţile au salvat o sută de migranţi aflaţi în derivă în largul coastelor siciliene.
INSULA CELOR REFUZAŢI DE TOATĂ LUMEA Autorităţile locale şi naţionale s-au văzut complet depăşite de sosirile masive ale refugiaţilor. Vaticanul a refuzat ca Papa Francisc să fie însoţit în această vizită de reprezentanţi politici, inclusiv ministrul de Interne. În opinia lui Andrea Riccardi, fondatorul Comunităţii de Caritate Sant\'Egidio, „vizita Papei arată că Biserica Săracilor priveşte către Sud”. În schimb, cotidianul „Il Giornale”, de dreapta, aparţinând familiei Berlusconi, a titrat că „această călătorie legitimează imigraţia ilegală”.
Papa Francisc provine, la rândul său, dintr-o familie de imigranţi italieni care s-a refugiat din calea sărăciei tocmai în Argentina. Obiectivul său este de a sensibiliza opinia publică faţă de soarta a mii de migranţi şi de a încuraja ţările de primire să le furnizeze protecţie şi să le garanteze drepturile. În ultimele săptămâni, datorită condiţiilor meteorologice favorabile, numărul imigranţilor veniţi la Lampedusa a cunoscut o creştere semnificativă, cu un total de 4.000 de persoane sosite în primul semestru, adică de trei ori mai mult comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2012. Potrivit unor estimări, din 1999, peste 200.000 de migranţi au tranzitat prin Lampedusa, devenită, împreună cu frontiera greco-turcă, principalul punct de intrare în UE.
Potrivit Înaltului Comisariat ONU pentru Refugiaţi (UNHCR), aproximativ 40 de persoane au murit de la începutul anului, majoritatea prin înec, încercând să ajungă în Italia din Africa de Nord, faţă de 500 în anul precedent. Imigranţii care sosesc în Italia sunt, în mare, originari din Eritreea şi Somalia, dar vin, de asemenea, din Afganistan, Egipt, Gambia, Mali, Pakistan şi Siria. La Lampedusa sunt iniţial găzduiţi într-un mic centru, criticat adesea pentru că este suprapopulat şi nu respectă condiţiile minime de igienă, după care sunt transferaţi cu feribotul către un centru de detenţie administrativă, înainte de a fi repatriaţi, sau către un centru pentru solicitanţi de azil.