Papa Francisc a sărbătorit cei 88 de ani împliniți astăzi de predecesorul său, Benedict al XVI-lea, care, potrivit celui mai apropiat colaborator al său, este 'lucid și vioi' și 'se pregătește pentru moarte' ca orice om de vârsta sa, relatează AFP. Suveranul pontif, a transmis Radio Vatican, i-a dedicat slujba de dimineață din capela Sfânta Marta lui Benedict al XVI-lea: 'Aș vrea să reamintesc că astăzi este aniversarea papei Benedict al XVI-lea. I-am dedicat slujba și vă invit să vă rugați pentru el, pentru ca Domnul să îl susțină și să îi dea multe bucurii și fericire', a spus Jorge Bergoglio, care are relații prietenești cu predecesorul său, retras într-o mănăstire veche de pe dealul Vaticanului. Secretarul particular al lui Benedict al XVI-lea, monseniorul Georg Ganswein, spunea acum două zile la postul italian Retequattro că Joseph Ratzinger este 'lucid și vioi'. 'Singura problemă sunt picioarele, merge greu', a afirmat el, adăugând că Benedict se gândește la moarte și se pregătește pentru ea. 'Este evident că un om de 88 de ani se gândește la acest lucru. Am vorbit despre moarte de mai multe ori, papa și cu mine, deși este o persoană foarte discretă și rezervată. El consideră că, pregătindu-se de moarte, se pregătește pentru întâlnirea cu Dumnezeu', a încheiat Georg Ganswein, citat de AFP.