Festivalul Internaţional al Teatrelor de Animaţie (30 noiembrie – 7 decembrie), organizat la Teatrul „Ţăndărică” din capitală şi ajuns, anul acesta, la cea de-a patra ediţie, se află în plină desfăşurare. Pe lista invitaţilor de marcă se regăsesc numele unor trupe de prestigiu din ţară, cum este şi cea a Teatrului pentru Copii şi Tineret din Constanţa sau de la Teatrul „Puck” din Cluj Napoca, Teatrul „Gulliver” - Galaţi, Teatrul „Luceafărul” – Iaşi şi Teatrul de Marionete din Arad. De asemenea, la festival sînt invitate şi trupe de teatru din mai multe ţări europene, printre care Spania, Olanda, Bulgaria şi Ungaria.
Teatrul pentru Copii şi Tineret de la malul mării a fost invitat, marţi, la Teatrul „Ţăndărică”, să prezinte în cadrul festivalului, spectacolul „Visele”, avînd scenariul, regia şi scenografia realizate de Mihai Constantin Ranin. Spectacol 100% de animaţie, pe tema reveriei, cu momente în care, deşi nu s-au folosit foarte multe efecte speciale, s-a reuşit crearea unei atmosfere fantastice, „Visele” s-a bucurat de un succes extraordinar, ca de altfel şi la Constanţa. Potrivit directorului Teatrului pentru Copii şi Tineret, actorul Lică Gherghilescu, reprezentaţia a fost apreciată de public, dar şi de critica de specialitate, care a publicat cronici favorabile despre acest spectacol. Mai mult, actorii constănţeni se întorc acasă cu Trofeul şi Premiul pentru imagistică al Festivalului Internaţional al Teatrelor de Animaţie. Spectacolul „Visele” a fost montat în premieră absolută, la Constanţa, în luna octombrie a acestui an.
După succesul de la Bucureşti, actorii Teatrului pentru Copii şi Tineret revin în faţa micului public de la malul mării. Astăzi, cu începere de la ora 10.30, pe scena teatrului, se va juca spectacolul „Fata babei şi fata moşneagului”, după Ion Creangă, pe muzica lui Dan Bălan. Piesa are regia şi scenariul realizate de Daniel Stanciu, iar coregrafia îi aparţine Deliei Cornelia Ioaniu. Din distribuţie fac parte: Aneta Forna Christu, Rovena Paraschivoi, Daniela Manolache, Lucian Zaharia, Tiberiu Roşu, Adrian Bădilă, Ion Ciolan, Claudia Zaharia şi Rodica Parasea.
De vineri şi pînă de Crăciun, păpuşarii constănţeni nu vor mai juca doar la sediul teatrului, ci şi în mult-aşteptatul Orăşel al Copiilor. Astfel, actorii teatrului vor susţine o reprezentaţie pe data de 5 decembrie, cu începere de la ora 18.00, la inaugurarea Orăşelului Copiilor, urmînd să prezinte spectacole, pe scena în aer liber, aproape în fiecare seară. Directorului Teatrului pentru Copii şi Tineret, actorul Lică Gherghilescu, a făcut cunoscut şi repertoriul de spectacole care vor avea loc în Orăşelul Copiilor, pe parcursul lunii decembrie: „Dumbrava minunată”, „O călătorie cu surprize”, „Fin şi căluţul cel alb”, „Iată, vin colindătorii” şi „Anotimpuri cu poveşti”.