Parada militară cu ocazia Zilei Naţionale a început, în Piaţa Constituţiei

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Parada militară cu ocazia Zilei Naţionale a început, în Piaţa Constituţiei

Social 01 Decembrie 2014 / 11:43 307 accesări

Parada militară organizată cu ocazia Zilei Naţionale a României a început, luni, în Piaţa Constituţiei din Capitală, în prezenţa preşedintelui în funcţie, Traian Băsescu şi a premierului Victor Ponta. Parada a început cu prezentarea Gărzii de Onoare preşedintelui Traian Băsescu şi cu intonarea imnului naţional al României. Şeful statului se află în tribuna oficială, la distanţă de premierul Victor Ponta, care este încadrat de vicepremierul Gabriel Oprea şi ministrul Apărării, Mircea Duşa. Preşedintele României a fost huiduit în momentul în care a ajuns în Piaţa Constituţiei, dar şi în momentul în care a primit Garda de Onoare. La paradă mai participă preşedintele Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean, primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, fostul preşedinte al României, Emil Constantinescu, Şeful Statului Major al Armatei, Ştefan Dănilă, precum şi reprezentanţi ai Armatei, Jandarmeriei, şi ai Corpului Diplomatic acreditat la Bucureşti, parlamentari. Faţă de anii trecuţi, parada militară organizată de Ziua Naţională se desfăşoară, anul acesta, în Piaţa Constituţiei, după ce Arcul de Triumf a intrat într-un proces de reabilitare şi reparaţii. La paradă participă peste 2.700 de militari, cu 280 de mijloace tehnice, din MApN, MAI, SRI şi SPP, iar militarilor români li s-au adăugat şi detaşamente de militari din Franţa, Polonia, Republica Moldova, Turcia şi Statele Unite ale Americii.



12