Parada militară de 1 Decembrie nu va mai avea loc, anul acesta, la Arcul de Triumf

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Parada militară de 1 Decembrie nu va mai avea loc, anul acesta, la Arcul de Triumf

Eveniment 10 Noiembrie 2014 / 10:18 255 accesări

Pentru prima dată în ultimii 25 de ani parada militară dedicată Zilei Naţionale a României nu va avea loc la Arcul de Triumf. Monumentul este în renovare, aşa că autorităţile au găsit soluţia de rezervă. Peste 2.000 de soldaţi vor defila de 1 Decembrie în centrul Capitalei, prin faţa Palatului Parlamentului, informează digi24.ro. Arcul de Triumf a fost construit in 1921. Pe atunci era făcut din lemn şi simboliza victoriei armatei române în Primul Război Mondial. În 1935, construcţia a fost ridicată sub forma actuală.De atunci şi până anul trecut, monumentul nu a fost restaurat capital niciodată. Peste 30 de milioane de euro costă renovarea monumentului, iar autorităţile au considerat că ar fi nepotrivit ca militarii să mai defileze prin faţa unui şantier şi a monumentului acoperit cu o pânză de protecţie. Aşa că parada militară de Ziua Naţională va avea loc în faţa Palatului Parlamentului. Militarii vor pleca în paradă din zona Cheiului Dâmboviţei, vor mărşălui pe bulevardul Libertăţii, vor trece prin faţa Palatului Parlamentului şi se vor opri împreuna cu tehnica militară în zona rondului de la Coşbuc. Traseul are peste 2 kilometri. Ministerul Apărării Naţionale a început deja pregătirile. „Peste 2.000 de militari de la Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul Român de Informaţii şi Serviciul de Protecţie şi Pază, cu aproximativ 200 de mijloace tehnice, vor participa la parada organizată la Bucureşti. Ministerul Apărării Naţionale va participa cu aproximativ 1.800 de militari şi 160 mijloace tehnice”, a informat Ministerul Apărării.



12