DRUMUL. “Crişanul e capitala Deltei”, ne spune cu mândrie nedisimulată Adrian Oprişan, administratorul pensiunii în care urmează să ne cazăm, în timp ce lotca lui albastră se desprinde de pontonul sfrijit de la Murighiol şi începe călătoria către braţul Sulina. Mai întâi traversăm braţul Sfântu Gheorghe, apoi pornim spre Crişan prin lacuri imense - mări miniaturale în care se înfig precum săgeţile canale înguste şi nebănuite pe care doar localnicii le-ar putea găsi în malurile legănate de stuf ce ne înconjoară. „Ies în fiecare zi cu barca, dar de fiecare dată locurile astea arată altfel. Nu o să mă plictisesc niciodată de ele. Am plecat eu vreo trei ani de aici, ca să predau la oraş, dar m-am întors. N-am putut să stau departe de Deltă. Aici o să rămân”, ne explică ghidul nostru. Ştie fiecare colţişor al deltei, toate poveştile locurilor, pe care le-a auzit de la părinţi sau de la bunici şi pe care le transmite mai departe, fără egoism, convins că dacă le-ar ţine sub tăcere s-ar putea pierde, iar această cunoaştere incredibilă a universului de 2.681 de kilometri pătraţi în care trăieşte împreună cu ai lui ar trebui reluată de generaţiile viitoare. Când nimeni nu vorbeşte, se aud doar păsările, care zboară deasupra capetelor noastre sau se odihnesc pe crengile plopilor şi sălciilor aplecate smerit spre apă. Se mai aude înaintarea uşoară a bărcii, ce despică apa somnolentă, tulburată la răstimpuri de zborul energic al cormoranilor care caută hrană. Există aici o lege care nu ţine cont de noi, o lege a firii, aspră şi elementară, o ordine a lucrurilor pe care o poţi doar înţelege, nu şi modifica. “Am ocolit ca să vă arăt nişte locuri uimitoare, pe care doar acum, când e Dunărea sus, le puteţi vedea. Vara, pe aici nu se poate trece. Chiar şi dacă nu existau oameni, locurile astea tot aşa ar fi arătat”, ne explică Adrian Oprişan, care îşi cârmeşte lotca pe culoare incredibil de strâmte, printre perdelele de stuf ce cântăresc cerul senin – avem noroc de vreme frumoasă -, pe lângă insule de nuferi albi şi galbeni care încă nu au înflorit. Găsim pe fiecare baltă câte un stol de pelicani sau de lebede imaculate, încremenite pe apele netede. Pescari nu vedem aproape deloc. E prohibiţie în deltă. În curând, însă, bărcile vor invada bălţile şi malurile mlăştinoase. Până atunci, te consolezi cu poveştile pescăreşti, despre câte un somn de 80 de kilograme, “care ne-a dus vreo doi kilometri pe apă, s-a luptat, era puternic, l-am scos doar cu tractorul. La linguriţă l-am luat, pe Dunărea veche”.

CRIŞAN. După patru ore de marş, ajungem la destinaţie, pe braţul Sulina, şi vedem deja primele case ale Crişanului şi nenumăratele pensiuni, semn că oamenii locului au înţeles că turismul este viitorul acestor locuri pitoreşti. “E mai frumos ca la Veneţia, aici, la noi”, ne spune Adrian Oprişan în loc de bun venit! Când coborâm din barcă, păşim pe ceea ce aflăm că este unica stradă a Crişanului, prin nisipul fin cărat de Dunăre şi risipit pe mal de vântul încă răcoros de mai. Comuna Crişan cuprinde trei localităţi: Crişan, Mila 23, satul în care s-a născut celebrul canotor Ivan Patzaichin şi Caraorman (în limba turcă „pădurea neagră”), în care trăiesc, în total, aproape 1.400 de suflete. Localitatea Crişan este o fâşie lunguiaţă de pământ, de aproape şapte kilometri, înconjurată de ape. Case s-au ridicat pe ambele maluri ale braţului Sulina, ce leagănă cu apele lui pământii pontoanele localnicilor şi hotelurile plutitoare, bărcile şi şalupele rapide, ancorate la mal. „Avem o singură stradă aici şi cred că în sat există doar două sau trei maşini şi un scuter. Ce să faci cu ele în Deltă?”, ne întreabă retoric Adrian Oprişan în curtea pensiunii care îi poartă numele. „De aici pleci spre Chilia Veche, spre Mila 23, la est, către Sulina, spre Caraorman sau spre Tulcea. Vă aflaţi în sufletul Deltei”, ne explică Florin Oprişan, fratele gazdei noastre. Şi vezi că localitatea prosperă... În fiecare an, turişti din România dar şi de peste hotare (Olanda, Germania, Cehia, chiar şi Statele Unite ale Americii) se cazează în pensiunile de la Crişan, unii dintre ei pentru prima dată, alţii, „veteranii” Deltei, chiar şi a patra oară. „Prima dată, mulţi vin aici gomoşi şi convinşi că nu o să le placă. În prima zi, strâmbă din nas, dar, treptat, descoperă cât de frumoasă este Delta Dunării şi, la sfârşit, le pare rău că pleacă acasă. Aici găseşti tot ce îţi trebuie pentru a te relaxa: soare, aer curat, linişte, peisaje frumoase, apa asta care e atât de liniştitoare, mâncare bună”, rezumă evoluţia turistului în natură unul dintre barcagiii din Crişan.

CĂLĂTORII. Delta Dunării este o rezervaţie unică în Europa, în care trăiesc 1.200 de specii de copaci şi plante, peste 300 de specii de păsări, şi 100 de specii de peşti, printre care se numără heringul de Dunăre şi sturionul. Pentru a te putea bucura de miracolele acestui loc trebuie să pleci într-o expediţie pe canale sau pe Dunărea Veche. Iar posibilităţi există. Cei care vor să exploreze Delta într-o barcă cu motor trebuie să plătească între 40 şi 70 de lei pentru o oră de marş. Preţurile cresc la 100 de lei sau chiar şi 120 de lei în cazul în care călătoria are loc la bordul unei şalupe, dar aceste tarife variază în funcţie de numărul persoanelor care pornesc în călătorie. Şi locurile pe care turiştii le pot vizita par infinite. Canalul Litcov este, după cum spun pescarii, cel mai lung din Delta Dunării (are aproape 45 de kilometri). Pleacă de pe braţul Sfântu Gheorghe şi leagă nenumărate lacuri şi japse. Turiştii mai pot naviga şi pescui pe lacurile Puiu, Roşu, pe canalul care le uneşte, pe balta Lumina, pe lacul Puiuleţ, pe canalele Crişan, Olguţa sau Caraorman, pe lacurile Uzlina, Obretinul Mare şi Obretinul Mic, sau pe Canalul Malafeica. Cazarea în pensiunile sau hotelurile plutitoare din localitatea Crişan variază între 90 şi 160 de lei pentru o cameră dublă, pe noapte. „Delta Dunării este o destinaţie turistică extraordinar de frumoasă, dar care nu se bucură de aceeaşi promovare ca şi litoralul Mării Negre. Există aici locuri unice, de o frumuseţe ieşită din comun, care merită să fie vizitate şi despre care oamenii trebuie să afle”, a declarat Cristian Bărhălescu, directorul agenţiei de turism „Icar Tours”.

LEGENDELE DELTEI. Una dintre cele mai frumoase poveşti pe care oamenii Deltei ţi le pot spune este cea a „stejarului îngenuncheat”, din localitatea Caraorman, despre care se spune că ar fi cea mai veche aşezare din Deltă. Stejarul în jurul căruia s-au ţesut nenumărate istorii are, potrivit localnicilor, peste 500 de ani şi este uimitor datorită crengilor sale care, deşi par „căzute” la pământ, au continuat să crească. Legenda spune că fiica frumoasă a unui păstor român ar fi trebuit să se mărite cu un cazac, dar chiar în ziua nunţii aceasta a fost răpită de turci. Soţul tinerei şi prietenii acestuia au pornit în urmărirea hoţilor, care au fost ajunşi din urmă şi ucişi chiar pe locul pe care s-a înălţat mai apoi copacul. Stejarul se află în pădurea Caraorman, care a fost declarată monument al naturii datorită aspectului de pădure de climă subtropicală. Mila 10, aflată în apropierea localităţii Crişan, este un alt loc magic, pe care băştinaşii îl pomenesc cu teamă. Aceştia spun că locul este bântuit de fantomele soldaţilor ucişi acolo în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, ale căror trupuri au fost înghiţite de apele Dunării. Oamenii cred că sufletele ostaşilor care şi-au pierdut viaţa atunci şi care nu au fost îngropaţi creştineşte continuă să umble printre cei vii, cerându-şi obolul.

DEŞERTUL DIN DELTĂ. În apropierea localităţii Caraorman se află dune de nisip foarte fin, care mai pot fi găsite doar în alte două locuri din Europa. În anii ’80, regimul comunist a avut intenţia de a exploata acest veritabil deşert al Deltei, aşa că a făcut toate pregătirile necesare. În zonă s-au ridicat mai multe blocuri, în urma unui efort financiar deosebit, în care sute de muncitori ar fi urmat să locuiască, dar Revoluţia a oprit lucrările. Tot ce a rămas din proiectul de atunci sunt ruinele acelor clădiri. Visul lui Ceauşescu era de a transforma localitatea Caraorman într-un important centru economic al Deltei Dunării. Din ordinul său, acolo s-a construit un şantier, au fost aduse două macarale uriaşe (demontate în urmă cu opt ani) şi a fost amenajat canalul Crişan - Caraorman.