Dacă te uiţi în calendarul politic sau istoric al României contemporane, încercînd să faci o comparaţie cu ceea ce vezi la televizor sau cu tot ceea ce apuci să citeşti prin ziare, descoperi că lucrurile nu se suprapun întotdeauna. Lasă că mai afli o sumedenie de alte bazaconii, indiferent dacă e vorba de politică, de criza economică sau de ştiri de „fapt divers”! Despre unele apuci să scrii, însă despre altele nu. Aşa că simţi nevoia, din cînd în cînd, să recuperezi subiecte restante, pe care le aduni într-un singur editorial.

Am aşteptat, de pildă, dacă tot am pomenit de calendare, să văd ce se scrie sau ce se spune la televizor despre împliniarea a 19 ani de la sîngeroasa mineriadă din 13-15 iunie 1990. Spre surprinderea mea, trista comemorare a stîrnit reacţii foarte palide, deşi există bucureşteni care nu vor putea uita toată viaţa acele evenimente, fie pentru că au pierdut pe cîte cineva drag, fie pentru că s-au numărat printre victimele „ocazionale” ale minerilor dezlănţuiţi, mineri care, în paranteză fie spus, astăzi mor de foame în Valea Jiului şi strigă că nu-i bagă nimeni în seamă, dovadă că Dumnezeu nu loveşte cu bîtele, cum au făcut ei acum 19 ani…

Dar, dacă vorbim despre sărăcie şi memorie colectivă, fără nicio legătură, doar aparent, între una şi alta, presa a mai trecut prea repede peste alte două teme. Prima se referă la descoperirea unei pensionare din Maramureş, căreia i-a „crescut” pensia cu 2 lei, şi la un alt bătrîn, din nu mai ştiu care regiune a ţării, care primeşte o pensie „neindexată” de 9 lei. În ambele cazuri, premierul Boc pică drept mincinos, deoarece a susţinut că nu mai există în România vreo pensie mai mică de 300 lei! Mult mai decentă mi s-a părut reacţia ministrului Muncii, care şi-a asumat răspunderea, a explicat că este vorba de două erori administrative locale şi a făcut un apel către populaţie să semnaleze Guvernului oricare alt caz asemănător, pentru a fi rezolvat.

Acum, haideţi să vedem ce legătură ar putea exista între calendarul mineriadelor, sărăcia pensionarilor şi memoria colectivă! Marius Oprea, istoric şi cercetător la Institutul pentru Investigarea Crimelor Comunismului Românesc, a dezvăluit, într-o emisiune televizată, că au fost descoperite cadavrele a trei partizani anticomunişti ce fuseseră împuşcaţi de Securitate pe la începutul anilor ‘50. În urma investigaţiilor făcute de cercetătorii institutului s-a aflat că acei trei partizani, care luptaseră în munţi, au fost executaţi de un ofiţer de Securitate care mai trăieşte încă şi în ziua de azi. Istoricul i-a făcut public şi numele, dar eu prefer să nu-l transcriu aici, din silă… Criminalul este octogenar, are gradul de general în retragere, locuieşte la Cluj şi are o pensie, plătită din banii publici ai contribuabililor români, printre care se numără şi urmaşii celor asasinaţi de el, în valoare de 120 de milioane de lei vechi.

Restul e tăcere, vorba lui Hamlet!