De aproape două luni, capul de afiş al ştirilor externe este ţinut de criza financiară internaţională, indiferent dacă este vorba de televiziuni sau presa tipărită. În ritmul acesta, majoritatea românilor vor deveni experţi în finanţe publice, afaceri sau „tehnica evitării falimentelor”, cum glumea un gazetar, zilele trecute. Este al treilea editorial pe care mă văd nevoit să îl scriu în intervalul de timp menţionat, deoarece subiectul nu poate fi ignorat, pur şi simplu! Evenimentele au căpătat o desfăşurare spectaculoasă, pe alocuri neaşteptată, cu accente paradoxale…

Primul lucru despre care vreau să vorbesc pe scurt este mesajul guvernatorului BNR. Tehnocratul Mugur Isărescu a ţinut să pună lucrurile la punct, „pentru a calma piaţa”, după cum a sunat chiar explicaţia sa. El i-a invitat pe români să nu mai aplece urechea la zvonuri alarmiste, asigurîndu-i că situaţia sistemului financiar românesc este stabilă. Cu toate acestea, Isărescu a făcut o dezvăluire pe care, după ce am urmărit reacţia ziariştilor, mi-am dat seama că lumea a trecut-o foarte rapid cu vederea. El a subliniat că BNR nu monitorizează, cel puţin deocamdată, retragerile de capital din România, pe care le-ar putea efectua „băncile-mamă” occidentale, ce patronează majoritatea băncilor comerciale româneşti. După modesta mea opinie, tocmai acesta ar fi fost primul lucru pe care trebuia să-l facă BNR, pînă acum! Totuşi, Mugur Isărescu a mai liniştit spiritele, sugerînd că el este singura persoană autorizată pe care trebuie să o ascultăm. Este ca şi cînd cineva ar spune că, atunci cînd ai probleme juridice, te duci la avocat, cînd ai probleme de sănătate, consulţi un doctor, cînd te copleşesc angoasele morale îl vizitezi pe preot, cînd eşti neliniştit cu banii, aştepţi sfatul guvernatorului BNR, nu al preşedintelui, nici chiar al premierului… Dar asta dovedeşte că există tulburări financiare subterane pe piaţa românească, pe care noi, profanii, nu le vedem cu ochiul liber!

Al doilea paradox al actualei crize mondiale a apărut în clipa în care rezervele federale americane şi-au deschis larg porţile, pentru a împrumuta marile bănci din întreaga lume. Gestul acesta ar putea avea două urmări imprevizibile. Pe de o parte, întreaga economie internaţională va deveni datoare Americii, pe o durată nedeterminată, ceea ce înseamnă că SUA nu va mai fi doar jandarmul planetei noastre, ci şi bancherul mondial nr. 1, care ne are pe toţi la degetul mic. Pe de altă parte, deşi nu vă vine să credeţi, lucrurile încep să semene cu economia chineză… Da! Intervenţia fondurilor financiare de stat în sectorul privat transformă economia mondială actuală într-un fel de sistem „mixt”, capitalist şi socialist în acelaşi timp, exact ca în China de azi. Cea mai clară dovadă o reprezintă naţionalizările pe bandă rulantă ale numeroaselor bănci occidentale. Nimeni nu ştie ce urmări va avea acest fenomen.

În fine, al treilea paradox poate fi rezumat printr-o întrebare retorică… Unde „dispar” banii pierduţi de unii magnaţi la bursă, cum a fost cazul celor 20 de miliarde ale lui Roman Abramovici?! Banii ăştia nu sînt „virtuali”, ci trebuie să treacă din buzunarul celui care i-a pierdut, în buzunarul unui cîştigător. Cine este acesta? Iată un mister încă nedezlegat…

Paradoxurile actualei crize m-au determinat şi pe mine să mă întreb, alături de alţi gazetari, dacă nu cumva cel de al treilea război mondial nu va fi chiar unul financiar!?...