PASĂRI EXOTICE Primarul Mangaliei, Claudiu Tusac, a declarat că administraţia locală încearcă să ofere condiţii cât mai plăcute de petrecere a timpului liber pentru copiii din localitate. În acest sens, Parcul Magicienilor, cel mai mare loc de joacă pentru copiii din municipiul Mangalia, situat în Parcul Balnear, s-a îmbogăţit cu câţiva „clienţi” permanenţi. Este vorba de o volieră în care se află o pereche de păuni, o pereche de răţuşte mandarine şi o pereche de rătuşte caroline, porumbei creţi francezi. Primarul Claudiu Tusac s-a gândit să ofere copiilor o nouă atracţie, utilă şi pentru a învăţa lecţii de biologie. „Copiii pot urmări păsările cum se hrănesc, cum se joacă în habitatul creat cât mai asemănător cu condiţiile naturale de viaţă. Răţuştele sunt cele mai admirate păsări, fiind de mici dimensiuni şi cele mai jucăuşe, toată ziua se scaldă în micul bazin care le-a fost pregătit”, a declarat primarul Mangaliei.
MINI - GRĂDINĂ ZOOLOGICĂ Potrivit Primăriei, păsările sunt hrănite de personalul care îngrijeşte Parcul Magicienilor, după sfaturile specialistului prof. Dan Ieşeanu. „Deocamdată urmărim reacţia copiilor şi sperăm ca păsările să se acomodeze şi să interacţioneze plăcut cu cei mici. Din câte văd, ei sunt deja interesaţi, pun întrebări, ceea ce ne dă satisfacţia că am reuşit să le atragem atenţia. Prima lecţie pe care o pot învăţa este să aibă grijă de un animal de casă, fapt care implică o mare responsabilitate din partea copiilor, dar care îi pregăteşte pentru viaţă. Sperăm să putem mări spaţiul şi să le oferim chiar o mini-grădină zoologică şi un iaz cu peşti pe viitor”, a spus Tusac.