Parc de distracţii în memoria lui Michael Jackson

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Parc de distracţii în memoria lui Michael Jackson

Monden 12 Ianuarie 2010 / 00:00 366 accesări

Un parc de distracţii va fi construit în memoria cântăreţului Michael Jackson, în oraşul natal al artistului, Gary, din statul american Indiana. Acest parc tematic va fi însoţit şi de o replică perfectă a celebrei proprietăţi Neverland pe care Michael Jackson o deţinea în California.

Organizatorii speră să obţină profituri considerabile de pe urma imaginii regretatului rege al muzicii pop, incluzând, în acest proiect, un teren de golf, un muzeu, un hotel cu 300 de camere şi un centru cultural. Ei intenţionează să construiască şi un montagne russe care să-i poarte pe vizitatori în mijlocul unor decoruri inspirate din celebrul videoclip al piesei ”Thriller”. Organizatorii proiectului au declarat că vor începe lucrările în acest an şi că data inaugurării parcului de distracţii va coincide cu una dintre datele speciale pentru Michael Jackson. Cântăreţul a achiziţionat, în 1988, ferma Neverland, cu o suprafaţă de 1.050 de hectare, amplasată pe colinele din Los Olivos, la circa 150 de kilometri de Los Angeles. El a părăsit proprietatea, 17 ani mai târziu, după ce a fost achitat în procesul de pedofilie care i-a fost intentat. Publicaţiile americane scriu că ferma Neverland, pe teritoriul căreia se află două linii de trenuleţe şi o grădină zoologică, ar putea fi transformată de familia Jackson într-un muzeu dedicat regretatului star.

Michael Jackson a murit pe 25 iunie 2009, la vârsta de 50 de ani, din cauza unei supradoze de medicamente. De atunci, ancheta efectuată de poliţie şi de agenţii federali s-a concentrat asupra rolului avut de Conrad Murray, medicul personal al starului, care se afla lângă el în ultimele momente ale vieţii acestuia. Săptămâna trecută, surse apropiate cazului au declarat că ancheta desfăşurată de poliţia din Los Angeles asupra morţii lui Michael Jackson a fost finalizată, iar concluziile vor ajunge la procuratură în câteva săptămâni, doctorul starului, Conrad Murray, riscând să fie pus sub acuzaţie pentru omucidere.



12