SCHIMBARE Centrul comunei Cumpăna înverzeşte şi la sfârşit de toamnă. Un nou parc este amenajat chiar în aceste zile pentru ca oamenii din localitate să se poată bucura de o zonă liniştită şi verde. Parcul va avea şi un loc de joacă pentru copii, aşa că cei mici vor fi cei mai fericiţi. Aleile sunt deja asfaltate, iar sâmbătă au fost plantaţi primii arbuşti ornamentali. Parcul a fost amenajat în faţa unui bloc din localitate, pe un teren pe care până acum erau magazii şi garaje. Pentru realizarea acestui proiect şi-au dat mâna autorităţile locale dar şi candidaţii USL Constanţa pentru Senat şi Camera Deputaţilor, Alexandru Mazăre şi Eduard Martin. Cei doi au muncit cot la cot cu localnicii. Primarul comunei Cumpăna, Mariana Gâju, a declarat că localitatea pe care o conduce are nevoie de mai multe spaţii verzi şi locuri de joacă pentru copii. „La început oamenii au fost nemulţumiţi că nu mai au magherniţele, însă au început să înţeleagă că arătau foarte urât şi că parcul este mult mai frumos şi util. I-am rugat pe parlamentarii constănţeni să ne sprijine cu resurse financiare pentru a realiza acest miniparc pentru copii“, a spus Gâju.
SPRIJIN Primarul a adăugat că se bazează pe sprijinul parlamentarilor constănţeni pentru punerea în practică a mai multor proiecte din comună. „Tot timpul vorbim de proiecte mari, de asfaltare, de canalizare, de blocuri ANL, de grădiniţă. Pe lângă acestea, e important să facem şi lucruri care aparent sunt minore, dar care bucură oamenii care stau în zonă“, a declarat senatorul Alexandru Mazăre. La rândul său, deputatul Eduard Martin a spus că e un sentiment plăcut să plantezi un copac. „E un lucru bun atât pentru noi, cât mai ales pentru copiii noştri, care au nevoie să trăiască într-un mediu curat cu multe spaţii verzi“, a mai spus Martin. Tot cu ajutorul candidaţilor USL la alegerile parlamentare Alexandru Mazăre şi Eduard Martin, primarul comunei spune că a reuşit asfaltarea unei porţiuni importante din drumul principal, dar şi construirea unui sens giratoriu.