Parchetele mici vor fi desfiinţate

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Parchetele mici vor fi desfiinţate

Eveniment 29 Ianuarie 2010 / 00:00 475 accesări

Procurorul general al României, Laura Codruţa Kovesi, a anunţat că aproximativ 20 de unităţi mici de Parchet din ţară vor fi desfiinţate în paralel cu instanţele de care aparţin. Decizia va fi luată la nivelul Ministerului Justiţiei, urmând ca, în funcţie de distanţe şi de modul în care se va regla şi competenţa instanţelor, să se hotărască unde vor fi arondate parchetele desfiinţate. Procurorul general a precizat că o altă problemă cu care se confruntă Parchetele este cea a numărului mare de dosare pe care trebuie să le supravegheze, iar raportul între poliţiştii judiciari şi procurori este de 26 de poliţişti la un singur procuror. „Am demarat un proces de consultare a colectivului cu privire la preluarea Poliţiei Judiciare de către Ministerul Public, pentru ca poliţiştii să facă echipă comună cu procurorii atunci când soluţionează dosarele. Dacă fiecare dintre aceşti poliţişti are unul sau două dosare, deja un singur procuror trebuie să supravegheze un volum foarte mare de dosare aflate în lucru. Nu am luat o decizie finală cu privire la felul în care va fi făcută preluarea, deoarece procesul de consultare este în plină derulare. La nivelul Ministerului Public am demarat şi un studiu comparativ cu celelalate ţări din Uniunea Europeană pentru a vedea cum este reglementată această problemă. Ne-am dori un sistem similar cu cel al DNA, în care poliţiştii sunt angajaţii instituţiei şi lucrează împreună cu procurorii. Există acum o problemă cu subordonarea poliţiştilor atât faţă de procurori cât şi faţă de şefii ierarhici, ei având mai multe atribuţii şi sarcini de îndeplinit”, a declarat Laura Codruţa Kovesi.



12