Parchetul dezminte bilanţul victimelor în urma schimbului de focuri de la Dammartin-en-Goele

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Parchetul dezminte bilanţul victimelor în urma schimbului de focuri de la Dammartin-en-Goele

Externe 09 Ianuarie 2015 / 11:43 279 accesări

Parchetul a dezminţit astăzi bilanţul de doi morţi anunţat anterior de Le Parisien, în urma schimbului de focuri care a avut loc în localitatea Dammartin-en-Goele, situată la nord de Paris, în timpul urmăririi fraţilor Kouachi, relatează cotidianul L'Express, în ediţia electronică. Cu puţin timp în urmă, Le Parisien anunţat că, în urma schimbului de focuri care a avut loc la Dammartin-en-Goele (Seine-et-Marne), două persoane au murit şi alte 20 au fost rănite. Totodată, potrivit Le Figaro, ce doi suspecţi în atentatul comis miercuri la Charlie Hebdo, Cherif şi Said Kouachi, au luat ostatică o persoană în compania Création Tendance Découverte situată în zona industrială a Dammartin-en-Goële la nord de Paris, în urma unui schimb de focuri. Anterior, France 2 anunţa zece ostatici. Potrivit informaţiilor deţinute de Le Figaro, forţele de elită ale poliţiei şi jandarmeriei franceze negociază cu autorii luării de ostatici. Surse din cadrul poliţiei, jandarmeriei şi Raid au afirmat că, deocamdată, compania nu a fost luată cu asalt. Potrivit primarului oraşului, compania are doar cinci angajaţi.

Taguri articol


12