RESTANŢE Greu de condus România, această ţară trecută prin atâtea guvernări. Premierul a constatat, vineri, că, până în acest moment, nimeni nu a stabilit vreo responsabilitate pentru guvernarea trecută: „Constat cu neplăcere că în acest moment există zero responsabilităţi stabilite de Parchet pentru perioada de dinainte de 7 mai 2012. Dacă totul a fost perfect, dacă nimeni nu a încălcat nicio lege şi nu a produs niciun prejudiciu, să iasă Codruţa Kovesi şi să spună: “Nu, domnule, au fost perfecţi cei de dinainte”“. El se îndoieşte că foştii guvernanţi au fost chiar atât de buni. „Această imunitate de care se bucură toţi cei din jurul lui Traian Băsescu este o restanţă pe care mi-o asum şi care explică o anumită nemulţumire“, a adăugat premierul.
„LIMBAJ DE CÂRCIUMĂ“ Victor Ponta a apreciat că „USL este restantă la un capitol care nu ţine de Uniune“, respectiv în ceea ce priveşte „repararea nedreptăţilor comise în perioada 2010-2011“: „Noi am făcut partea de dreptate pe care o aşteptau oamenii în ceea ce priveşte pensii, salarii, venituri. Partea de pedepsire a celor care au furat, a celor care au distrus România, a celor care ne-au lăsat un miliard de euro gaură la fonduri europene, a celor care au dat gaură la Fisc, la CNAS, la metrou - acolo, din păcate, nu ţine de noi“. Premierul nu a trecut cu vederea nici calificativul „înalt prea sinucisul“ pus de şeful statului lui Adrian Năstase, el considerând că este nedemn pentru un preşedinte să se exprime astfel: „Îmi doresc foarte mult ca viitorul preşedinte al României, în sfârşit, să fie demn de această funcţie importantă, nu unul cu care să îmi fie ruşine. Când vrei să fii numărul 1 al ţării, nu poţi să te exprimi ca la cârciumă“.