Reprezentanţii Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) asigură că parcurile de distracţii de pe litoral nu constituie niciun risc pentru turişti. Preşedintele ANPC, Dan Vlaicu, prezent zilele trecute la Olimp, a declarat că, în urma verificărilor ce au fost făcute, a reieşit că toate mijloacele de distracţie sînt conforme şi că, cel puţin pentru următoarea perioadă, acestea nu pun în pericol turiştii. Pe de altă parte, preşedintele ANPC a ţinut să sublinieze că acest lucru nu este garantat pînă la finele sezonului şi tocmai din acest motiv cei care trebuie să aibă mare grijă sînt administratorii parcurilor de distracţii. „Nu există un risc în acel moment (atunci cînd se merge la control - n.r.), dar noi nu putem spune ce se va întîmpla după”, a mai precizat preşedintele ANPC.