Parcurile din Medgidia intră în reabilitare

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Parcurile din Medgidia intră în reabilitare

Administrație 28 Octombrie 2010 / 00:00 998 accesări

Consiliul Local Medgidia se va întruni, astăzi, într-o şedinţă ordinară, pentru a dezbate opt proiecte de hotărâre iniţiate de primarul Marian Iordache. Cel mai important punct de pe ordinea de zi face referire la aprobarea indicatorilor tehnico - economici ai proiectului privind reabilitarea şi modernizarea spaţiilor verzi din Medgidia. Proiectul, care are o valoare de 1,3 milioane de lei, cuprinde refacerea şi modernizarea completă a parcului central, a parcului din Oraşul Nou şi cel situat în zona de nord. Primarul Medgidiei, Marian Iordache, care este şi iniţiatorul proiectului, a declarat că vor mai fi reabilitate şi toate parcările, dar şi spaţiile verzi din zonele rezidenţiale din nord şi Oraşul Nou. Edilul Medgidiei a spus că proiectul face parte din Planul Operaţional Regional, Axa 1, fondurile fiind alocate de la Uniunea Europeană. „Toate parcurile din Medgidia vor arăta cu totul altfel, după ce vom investi în reabilitarea lor. Vor fi refăcute iluminatul public din parcuri, gardul viu şi gazonul. De asemenea, parcurile vor fi dotate cu mobilier urban nou”, a spus Marian Iordache. Primarul a mai afirmat că, prin modernizarea parcurilor din Medgidia, Primăria va răspunde cerinţelor Raportului Agenţiei pentru Protecţia Mediului, care indica faptul că, din cauza gradului ridicat de poluare din oraş, administraţia locală trebuie să efectueze o serie de investiţii, în special în parcuri. Un alt proiect de hotărâre se referă la aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli al SC Apollo Ecoterm SRL Medgidia, pe anul 2010, societate administrată de Primăria Medgidia şi care are ca atribuţii furnizarea energiei termice, administrarea drumurilor şi întreţinerea parcurilor. De asemenea, va mai fi supus aprobării contractul de folosinţă şi consolidare a unor drumuri de pe teritoriul unităţii administrativ teritoriale Medgidia, între Primărie şi SC Sabloal Energie Eoliană SRL, care intenţionează să construiască un parc eolian.



12