Poliţiştii de frontieră constănţeni din cadrul Grupului de Nave Mangalia au descoperit, într-un autocar care se întorcea în ţară prin punctul de trecere a frontierei Vama Veche 25 de parfumuri, despre care există suspiciuni că ar fi fost contrafăcute. Marfa a fost descoperită de oamenii legii în bagajele Alinei Ionescu, în vîrstă de 48 de ani, din oraşul Ţăndărei mai exact într-o geantă cu alimente unde erau ascunse nouă flacoane „Giorgio Armani”, patru „Gucci”, trei „Christian Dior”, trei „Cacharel”, două „Bvlgari”, două „Paco Rabanne” şi două „Dolce & Gabbana”. Alina Ionescu nu declarase parfumurile la intrarea în ţară şi le-a declarat poliţiştilor că le-a cumpărat din Turcia pentru a le face cadou unor rude şi prieteni. Marfa, a cărei valoare a fost estimată la 7.500 de lei, au fost reţinute de oamenii legii în vederea continuării cercetărilor. Pe numele Alinei Ionescu s-a întocmit dosar penal pentru săvîrşirea infracţiunii de punere în circulaţie, fără drept, a unui produs purtînd o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată şi care prejudiciază titularul mărcii înregistrate, conform art. 83, lit. b din Legea 84/1998.