Parfumuri contrafăcute vândute marinarilor

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Parfumuri contrafăcute vândute marinarilor

Eveniment 31 August 2012 / 00:00 648 accesări

Administratorul unei societăţi comerciale din Constanţa ce are ca obiect de activitate aprovizionarea navelor din Portul Constanţa a fost prins, miercuri seară, în timp ce le oferea spre vânzare marinarilor parfumuri contrafăcute. Potrivit Serviciului de Poliţie Transporturi Maritime (SPTM), A.C., de 34 ani, a fost depistat la bordul unei nave acostate în dana 42 a Portului Constanţa, având asupra sa două genţi în care se aflau 47 de flacoane cu parfumuri de diferite mărci, susceptibile a fi contrafăcute. În urma controlului corporal, oamenii legii au găsit în buzunarul pantalonilor bărbatului 90 de dolari americani, bani pe care tocmai îi primise de la marinarii care cumpăraseră parfum de la el. Anchetatorii au stabilit că administratorul societăţii nu a acţionat singur, ci l-a luat cu el şi pe şoferul firmei, V.M.A, de 43 ani, din Constanţa, care l-a ajutat să transporte genţile cu marfă. Din cercetări a reieşit că A.C. a profitat de faptul că avea voie să urce la bordul navelor pentru a-i aproviziona pe marinarii care nu aputeau să coboare de pe navă şi care îl solicitau ori de câte ori rămâneau fără provizii. Pe lângă mâncarea cerută şi alte lucruri aduse la bord, constănţeanul le oferea spre vânzare şi parfumurile despre care susţinea că sunt originale.

DOSARE PENALE După ce au fost reţinuţi de poliţişti, A.C. şi V.M.C. a fost duşi la sediul SPTM pentru audieri. În vreme ce şoferul a declarat că nu făcea altceva decât să îl ajute pe şeful său, patronul nu a vrut să spună de unde avea parfumurile. Poliţiştii le-au întocmit celor doi bărbaţi dosare penale pentru punere în circulaţie fără drept de produse ce poartă o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare. În plus, cei doi vor fi cercetaţi şi pentru evaziune fiscală întrucât oamenii legii au indicii că veniturile obţinute din vânzarea parfumurilor nu au fost evidenţiate în contabilitatea firmei pe care A.C. o administrează, prejudiciind astfel bugetul de stat. Oamenii legii au ridicat în vederea continuării investigaţiilor parfumurile şi cei 90 de dolari găsiţi asupra unuia dintre suspecţi. La această acţiune au participat şi inspectori vamali din cadrul Biroului Vamal Constanţa.



12