23 Noiembrie 2024, 10:55
Trei băieți minori din satul constănțean Cotu Văii, care au furat două biciclete din fața sediului Poștei din Negru Vodă, s-au trezit cu Poliția pe urme în timp ce se plimbau pe drumul ce leagă Plopeni de Movila Verde. Reprezentanții oficiului poștal alertaseră autoritățile după dispariția bicicletelor, iar oamenilor legii nu le-a luat prea mult până să dea de urma bunurilor furate. Băieților li s-au confiscat bicicletele, care au fost redate proprietarilor, iar în cauză s-a întocmit dosar penal. În afară de polițiști, băieții cu vârste între 12 și 17 ani, trebuie să dea explicații și părinților pentru ce au făcut.