Părinții revoltați de la ”Micul Regat”, declarații la Poliție

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Părinții revoltați de la ”Micul Regat”, declarații la Poliție

Justiție 13 Iunie 2014 / 00:00 944 accesări

Polițiștii constănțeni au început audierea părinților care au depus plângeri penale împotriva angajatelor Centrului de educaţie şi dezvoltare timpurie “Micul Regat”, acuzate că i-au maltratat şi i-au umilit pe copilaşii lăsaţi în grija lor. ”Unii dintre reclamanți au fost audiați astăzi (ieri - n.r.), iar ceilalți vor merge la Poliție săptămâna viitoare, pentru a da declarații. Cred că s-au adunat până acum puțin peste zece familii nemulțumite de activitatea educatoarelor și îngrijitoarelor de la Centrul ”Micul Regat”“, a declarat avocatul angajat de unii dintre părinți, Ștefan Roman. El a adăugat că așteaptă un răspuns de la procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, care fac cercetări în acest caz, cu privire la extinderea anchetei împotriva directorului Centrului, Eliza Pufleanu, directorului educativ, Cristina Manolachi, precum și împotriva altor educatoare, pe care le acuză de rele tratamente aplicate minorului. Conducerea ar putea fi acuzată și de înșelăciune pentru că ar fi menționat în documente că Centrul „Micul Regat“ este grădiniță. Amintim că, inițial, doar două îngrijitoare, Cristina Alina Arma şi Georgiana Vierescu, şi educatoarea Larisa Victoria Hercuş au fost puse sub acuzare în acest dosar, pentru purtare abuzivă.

ABUZURI Potrivit „Sursa Zilei“, părinţii susţin că şi înainte de izbucnirea scandalului public, la începutul acestei luni, dar şi după aceea, directorul Centrului i-a chemat la şedinţe în care arăta că persoanele vinovate pentru comportamentul agresiv au fost date afară. ”Aceasta a omis, însă, să explice că respectivele trei îngrijitoare aveau interdicţie din partea procurorului să se mai apropie de Centru. Cu toate acestea, o înregistrare audio din luna aprilie o înfăţişează pe patroana Centrului promiţându-le avocaţi de succes angajatelor anchetate, în timp ce evaluau împreună situaţia. Imaginile în care copiii sunt agresaţi au fost arătate încă de la jumătatea lunii decembrie conducerii Centrului de către părintele care a făcut apoi şi plângere penală la Parchet”, mai spun reporterii de la „Sursa Zilei“. Tot ei afirmă că un părinte a susţinut că băieţelul său de numai patru ani a fost bătut în timp ce se afla la Centru, în urmă cu trei săptămâni, chiar şi după ce directorul a susţinut că a luat toate măsurile pentru rezolvarea problemelor.

Taguri articol


12