Părinte supărat: „Vom pune noi bani să luăm măcar scaune la copii“

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Probleme în școli de la primul clinchet al clopoțelului

Părinte supărat: „Vom pune noi bani să luăm măcar scaune la copii“

Educație 23 Septembrie 2016 / 07:09 4095 accesări

Cu toate că autoritățile au avut la dispoziție trei luni să se pregătească pentru începutul unui nou an școlar, încă sunt școli care arată ca după bombardament. Pe 12 septembrie, clopoțelul a sunat și în multe școli din Constanța care pun în pericol siguranța celor mici. Cel puțin așa s-au plâns părinții mai multor copii care studiază în instituțiile de învățământ din județ, în comentariile postate la articolul „Părinte revoltat pentru că i se cer bani pentru renovarea clasei. „Până când?““. Ei sunt revoltați că ai lor copii sunt nevoiți să învețe în clădiri care nu au mai fost reparate de zeci de ani, cu mobilier vechi și toalete insalubre. ”La Școala nr. 8 mai e puțin și cad țiglele de pe acoperiș... sau așteptăm să se întâmple vreo tragedie ca să observăm problema asta?”, a scris un cititor al cotidianului ”Telegraf”. Responsabilii se ascund după sintagma ”nu sunt bani”, în timp ce copiii au de suferit. Mulți părinți preferă, în aceste condiții, să le asigure ei copiilor tot ce este necesar.

”La o altă școală din Constanța nu s-au cerut (încă) bani, dar nici nu s-a făcut nimic în clasă. Sunt scaune rupte, cu căptușeala deteriorată, utilizate de câte două serii de copii, dimineața și după-amiaza, timp de 6 ani, parchet umflat, scorojit, ușă fără mâner, toalete infecte (fără hârtie igienică, săpun), unele nefuncționale. Conducerea școlii nu cere bani, dar nici nu repară ceva, pentru că nu are. Cred că vom pune noi bani să luăm măcar scaune la copii și o amărâtă de clanță la ușă. Asta e!”, a spus un alt părinte.

WC-URI TURCEȘTI ÎN FUNDUL CURȚII

”WC-urile sunt în fundul curții sau sunt turcești, nu există săpun la școală, hârtie și altele. Bine că sunt părinții care se interesează direct și acționează financiar pentru cretă, hârtie de xerox, hârtie igienică, saci de gunoi, renovări de clase”, a reclamat încă un părinte supărat. În grădinițe e aceeași poveste, așa că mulți țin neapărat să contribuie pentru confortul copiilor lor. ”Ne dorim condiții bune pentru copiii noștri, dar bugetul alocat pentru grădinițe este de tot râsul. Dacă nu ar exista părinții care să susțină grădinițele și școlile, ne-am ține copiii în condiții de acum 30 de ani. Nu cred că le face plăcere nici directorilor în fiecare an să cerșească aceste fonduri (fondul clasei și școlii - n.r.) de la părinți, dar cum bugetul abia ajunge să își plătească utilitățile, sunt nevoiți să facă acest lucru. Nu e normal să se ceară aceste fonduri, dar pentru asta nu trebuie să sărim în capul directorilor, care încearcă să creeze confortul necesar copiilor ”cerșind”, ci în capul guvernanților”, potrivit unui alt părinte. Continuăm campania demarată de cotidianul ”Telegraf”, așa că vă rugăm să ne scrieți pe adresa de e-mail office@telegrafonline.ro, dar și în secțiunea de comentarii (în ediția online www.telegrafonline.ro) a acestui articol să ne spuneți, chiar și sub protecția anonimatului, ce bani vi se cer la începutul anului școlar și care sunt problemele cu care se confruntă școlile la care învață copiii dumneavoastră.



12