Părinţi, elevi şi sindicalişti susţin revenirea clasei a IX-a la liceu

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Părinţi, elevi şi sindicalişti susţin revenirea clasei a IX-a la liceu

Social 28 Februarie 2013 / 00:00 465 accesări

Clasa a IX-a trebuie să revină la liceu, întrucât trei ani sunt insuficienţi pentru învăţământul liceal, susţin toţi actorii implicaţi în modificările Legii Educaţiei Naţionale (LEN). Reprezentanţii Federaţiei Naţionale a Asociaţiilor de Părinţi (FNAP) din învăţământul preuniversitar, ai Consiliului Naţional al Elevilor şi ai Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) susţin, în unanimitate, că păstrarea clasei a IX-a la învăţământul gimnazial nu este un lucru bun pentru sistem din cauza lipsei infrastructurii şi a resursei umane. \"Încă de la discutarea LEN am avut această problemă. Prin clasa a IX-a la gimnaziu, se aglomerau foarte mult şcolile. Nu exista infrastructură şi nici resurse umane. Se dădeau peste cap normele didactice şi nu existau laboratoare\", a declarat, ieri, preşedintele FNAP, Mihaela Gună. Potrivit acesteia, clasa a IX-a la gimnaziu, prevăzută în LEN, ar fi limitat copiii din mediul rural doar la nouă clase. Gună a mai spus că şi din punctul de vedere al violenţei păstrarea elevilor de clasa a IX-a la generală ar fi fost nepotrivită. \"Ar fi fost nepotrivit ca un copil de şase ani să înveţe alături de unul de 15 - 16 ani\", a precizat Gună. Totodată, ea a susţinut că trei ani de liceu sunt insuficienţi pentru ca elevul să se pregătească şi să facă performanţă. \"Liceul trebuie să fie de minim patru ani. Încă de la discuţia LEN care este în vigoare am susţinut acest lucru\", a spus reprezentantul FNMAP. În ceea ce priveşte evaluarea transdisciplinară, Gună a arătat că încă de la discutarea Legii Educaţiei Naţionale părinţii au avut o obiecţie în acest sens, întrucât o reformă nu se începe cu o evaluare. \"În România întâi facem evaluare şi apoi învăţăm. Nu se poate face o evaluare transdisciplinară cât timp disciplinele nu sunt transdisciplinare. Această evaluare nu ar trebui notată. Cele de la sfârşit de ciclu ar trebui notate. La noi ar trebui să se predea întâi şi apoi să se evalueze\", consideră reprezentantul FNAP. Şi preşedintele Consiliului Naţional al Elevilor, Iulia Miron, a declarat că susţine revenirea clasei a IX-a la liceu pentru că trei ani alocaţi acestui tip de nivel de învăţământ sunt prea puţini. De asemenea, reprezentanţii profesorilor salută propunerea ministrului Educaţiei, Remus Pricopie, de a rămâne clasa a IX-a la liceu. Potrivit FSLI, mutarea clasei a IX-a la gimnaziu, după cum prevede Legea Educaţiei Naţionale, nu este o soluţie bună din cauză că elevii ar urma să fie \'\'aruncaţi pe piaţa muncii\" fără niciun certificat de competenţă.



12