Părinţii, ajutaţi de profesori să rezolve problemele elevilor

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Potrivit Codului Etic pentru învăţământul preuniversitar

Părinţii, ajutaţi de profesori să rezolve problemele elevilor

Social 22 Martie 2014 / 00:00 806 accesări

Codul Etic pentru învăţământul preuniversitar este încă în stadiul de proiect, fiind postat pe site-ul Ministerului Educaţiei Naţionale (MEN) pentru propuneri. Chiar dacă încă nu a primit girul MEN, printre măsurile propuse şi înscrise negru pe alb, care înainte nu se regăseau decât la nivel principial, se numără o reglementare în relaţia dintre profesori şi părinţi. Astfel, va fi reglementat în scris ca profesorii să le spună părinţilor care este situaţia reală la învăţătură a copiilor, evitând informarea parţială sau cu tentă subiectivă. Potrivit proiectului, cadrele didactice trebuie să acorde consultanţă părinţilor „în educarea propriilor copii şi susţinerea rolului paternal“, pentru stabilirea unei relaţii de încredere mutuală şi a unei comunicări deschise şi accesibile. Documentul mai prevede că profesorii vor avea disponibilitate pentru rezolvarea problemelor educative ce le sunt aduse la cunoştinţă de către părinţi. De asemenea, părinţii vor fi informaţi despre toate aspectele activităţii elevilor, prin furnizarea explicaţiilor necesare înţelegerii şi aprecierii conţinutului serviciilor educative. Totodată, profesorii sunt obligaţi să respecte confidenţialitatea datelor furnizate şi dreptul la intimitate individuală şi familială. Dascălilor le este interzis să ceară sau să primească bunuri materiale sau sume de bani pentru serviciile educaţionale oferite. Cadrele didactice vor sfătui părinţii în cazul alternativelor de formare şi dezvoltare optimă a copiilor lor, din perspectiva expertizei psihopedagogice şi a respectării interesului major al copilului. În plus, proiectul ministerului interzice cadrelor didactice să se ocupe de achiziţia de materiale auxiliare curriculare sau de materiale didactice, acestea urmând să fie cumpărate pe către părinţi, pe bază de factură sau chitanţă, de la furnizorii autorizaţi.



12