Părinţii şi sora Aurei Ion au fost, vineri, la Parchetul instanţei supreme, unde au dat declaraţii în ancheta privind accidentul din Apuseni şi procurorii le-au pus la dispoziţie dosarul. Familia Aurei Ion, studenta la Medicină decedată în ianuarie, în accidentul aviatic din Apuseni, s-a constituit parte civilă în dosar, nestabilind deocamdată suma pe care o va solicita ca daune morale, au declarat oficiali din Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Procurorii le-au pus la dispoziţie dosarul şi le-au solicitat să facă precizări referitoare la datele din anchetă, au precizat sursele citate. Mariana Ciucă, sora Aurei Ion, a declarat că în cadrul audierii nu a fost nimic nou. "Tot ce s-a prezentat în presă a fost regăsit şi în declaraţii. Nu este nimic nou, a fost doar o confirmare", a spus aceasta. Întrebată dacă sunt şi nume de miniştri care vor fi traşi la răspundere pentru accidentul din Apuseni, sora Aurei Ion a spus că nu au fost oferite detalii, anchetatorii le-au pus doar dosarul la dispoziţie şi vor trebui să lucreze cu avocaţii. Ea a mai spus că a citit câteva declaraţii din dosar şi crede că structurile implicate în misiunea de salvare ar fi vinovate pentru ce s-a întâmplat. Mariana Ciucă a precizat că pentru ea şi familia ei a fost foarte dureros să vadă fotografii, detalii, rezultatele necropsiei şi tot ce s-a întâmplat în anchetă, iar tatăl ei nici nu a putut da o declaraţie. "Suntem cu toţii încă în stare de şoc şi părinţii abia au putut să dea o declaraţie. De fapt, tata chiar nu a reuşit. A spus doar câteva cuvinte şi a plecat din cameră plângând. Mama a reuşit să se adune şi să ofere câteva detalii pe care le ştia de la tata, cu care ea luase legătura prin telefon înainte să plece", a mai spus sora Aurei Ion. Pilotul Adrian Iovan şi studenta Aurelia Ion şi-au pierdut viaţa în accidentul aviatic produs în 20 ianuarie, în Munţii Apuseni, într-o zonă accidentată, la peste 1.400 de metri altitudine, la graniţa dintre judeţele Cluj şi Alba. În accident au fost răniţi copilotul Răzvan Petrescu şi medicii Radu Zamfir de la Spitalul Fundeni, Valentin Calu de la Spitalul Elias, Cătălin Pivniceru de la Spitalul "Sfânta Maria" şi Sorin Ianceu de la Spitalul Municipal din Beiuş, judeţul Bihor.