Paris Jackson, fan Marilyn Manson

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Paris Jackson, fan Marilyn Manson

Monden 08 Iunie 2013 / 00:00 334 accesări

Rockerul Marilyn Manson a luat legătura cu Paris Jackson, după tentativa de sinucidere a fiicei lui Michael Jackson, pentru că nu a fost lăsată la un concert al său şi i-a oferit invitaţii la oricare dintre concertele sale, după ce a aflat că adolescenta este o mare admiratoare a muzicii sale. Paris Jackson, de 15 ani, a fost spitalizată miercuri, în urma unei aparente tentative de sinucidere. Conform unor surse, Paris Jackson şi-ar fi dorit să meargă la concertul susţinut de Marilyn Manson, joi, la Gibson Amphitheatre din Los Angeles, dar nu a fost lăsată. Imediat a izbucnit o ceartă, iar adolescenta a încercat să-şi ia zilele. Într-o încercare de a-i readuce zâmbetul pe buze, rockerul îi oferă sprijinul şi prietenia sa. ”Sper că te simţi mai bine acum. Te vei afla pe lista mea de invitaţi speciali, ori de câte ori vei dori asta”, i-a transmis acesta lui Paris Jackson.

Pe de altă parte, ies la iveală şi alte detalii despre ziua în care adolescenta ar fi vrut să se sinucidă. Aceasta ar fi avut o ceartă aprinsă cu fratele său Prince, dar motivul este învăluit în mister. Presa de peste ocean speculează că Prince este foarte nemulţumit că sora sa petrece tot mai mult timp cu mama lor, Debbie Rowe. La secţia psihiatrică a spitalului din Los Angeles s-a strâns toată familia Jackson şi chiar şi Debbie Rowe. Însă ceva s-a întâmplat, pentru că aceasta din urmă a părăsit aproape imediat spitalul, cu ochii în lacrimi. Familia Jackson şi-a reiterat apelul la respectarea intimităţii lui Paris, mai ales că este vorba despre un minor.

Taguri articol


12