Parlamentarii, ahtiați după zile libere!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Parlamentarii, ahtiați după zile libere!

Politică 17 Aprilie 2016 / 15:34 559 accesări
Peste 70 de deputaţi au avut zile de concediu plătite din februarie până acum

Peste 70 de deputaţi au avut zile de concediu plătite din februarie până acum

Deși, oficial, au trei luni de vacanță pe an, la care se adaugă sărbătorile legale și faptul că lucrează doar jumătate de săptămână, deputații și senatorii nu se satură de zile libere. În ultimele două luni, peste 70 de deputaţi au primit, prin bunăvoinţa colegilor din conducerea Camerei, zile de concediu. De altfel, potrivit digi24.ro, în fiecare săptămână, conducerea Camerei Deputaţilor aprobă câteva cereri de concediu. „Fiecare cetăţean al României are acest drept”, a explicat preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea. Potrivit regulamentului Camerei Deputaţilor, aleşii au posibilitatea să primească cel mult 16 zile de concediu cu plată pe parcursul unui an. Și, dacă tot vorbim de zile libere, trebuie să amintim că, peste aproximativ două săptămâni, activitatea parlamentară va fi suspendată din nou pentru ca deputații și senatorii să se poată implica în campania electorală.

Taguri articol


12