Deputații și senatorii și-au propus să cucerească lumea în acest an! Ei au de gând să confirme participarea la câteva sute de evenimente care vor avea loc în alte țări. Deputații au primit anul acesta cu un milion de lei mai puțin decât li s-a alocat în 2014 pentru deplasările externe. Cu toate acestea, președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, și-a plănuit deja șapte deplasări în Europa, două în America și două în Asia. În plus, este foarte posibil să ajungă și în Africa, iar peste tot va zbura la clasa business, unde serviciile sunt costisitoare. De altfel, „excentricitățile” lui Zgonea în privința vizitelor externe nu par să mai mire pe cineva. Anul trecut, el a efectuat una dintre cele mai scumpe deplasări decontate de Parlament. Aproximativ 134.000 de lei a costat deplasarea lui și a altor șapte deputați în India. În ceea ce-i privește pe senatori, ei se pot considera fericiți, pentru că au primit, în 2015, cu 120.000 de lei mai mult decât anul precedent. Una peste alta, parlamentarii și-au plănuit anul acesta să participe la aproape 400 de evenimente în străinătate. În total, senatorii și deputații vor fi 431 de zile în deplasare în noul an. Dar această nevoie de a pleca în străinătate pare să fie justificată. Aleșii consideră că, fără aceste vizite oficiale, România nu va apărea nici măcar pe harta de interes a Europei.