Parlamentarii PSD îşi riscă mandatele pentru anticipate

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Parlamentarii PSD îşi riscă mandatele pentru anticipate

Politică 13 Septembrie 2010 / 00:00 581 accesări

Haosul din ţară îi determină pe membrii PSD să prefere varianta organizării alegerilor anticipate, chiar dacă implică costuri mari pentru partid. Deputatul Valeriu Zgonea, vicepreşedinte al PSD, a declarat, vineri seară, că, în urma calculelor întocmite la nivelul partidului, în prezent, toţi parlamentarii PSD câştigă fără probleme colegiile pe care le deţin, în cazul unor alegeri anticipate. „Este un avantaj foarte bun pentru noi. Avem şansa de a câştiga în colegii care până acum erau fiefurile PDL, din cauza unei politici dezastruoase şi a nemulţumirilor profunde pe care primarii din zonele respective, consilierii locali şi cetăţenii le au\", a susţinut Zgonea, la şcoala politică a organizaţiei PSD Ialomiţa. El a reiterat necesitatea organizării unor alegeri anticipate cât mai repede, pentru crearea unei majorităţi politice stabile în scopul implementării unui proiect politic. \"S-a creat o majoritate conjuncturală, care nu este majoritatea reieşită din alegeri. Traian Băsescu refuză să recunoască faptul că PSD şi PNL au peste 50% din voinţa electoratului. Noi nu putem să guvernăm chiar dacă mâine şeful statului l-ar nominaliza pe Victor Ponta prim-ministru\", a spus deputatul. Social democratul atrage atenţia că România se află într-o \"situaţie periculoasă\", ţinând cont că, în ultimii şase ani, ţara \"s-a împrumutat de trei ori mai mult decât pe vremea lui Ceauşescu, care a făcut industrializarea\", iar urmarea este că sistemul de valori al românilor a fost schimbat. \"Societatea românească astăzi şi-a distrus valorile. Este un pericol pentru noi, pentru că se înteţesc vocile care arată cu degetul spre România ca eşec al integrării europene\", a susţinut Zgonea. În acest context, vicepreşedintele PSD a vorbit şi de rata \"absolut ridicolă\" de absorbţie a fondurilor europene şi împărţirea lor \"strict pe criterii politice\". \"PDL demonstrează că duce România într-o zonă din care nu putem să o mai aducem dacă îl mai lăsăm cinci-şase luni. (...) Atunci, prefer să cheltuiesc 10 sau 15 milioane de euro şi să fac alegeri anticipate, dar să am un Parlament corect, curat, care să poată guverna pentru următorii patru ani\", a mai spus parlamentarul social-democrat.



12